Textele adunate aici încearcă, fiecare în felul său, să gândească anumite probleme ale politicii. Dacă politica pare astăzi să traverseze o eclipsă prelungită, în care apare într-o poziție subalternă față de religie, de economie și chiar față de drept, e pentru că, în aceeași măsură în care ea își pierdea cunoștința propriului rang ontologic, uita să se mai confrunte cu transformările care i-au golit progresiv și din interior categoriile și conceptele. Așa se explică de ce, în paginile care urmează, paradigme propriu-zis politice sunt căutate în experiențe și fenomene care, de obicei, nu sunt considerate politice (sau sunt doar într-o măsură mai mică): viața naturală a oamenilor (acea zoé, odinioară exclusă din domeniul propriu-zis politic) care e repusă, conform diagnosticului biopoliticii foucauldiene, în centrul polis-ului; starea de excepție (suspendarea temporară a ordinii, care se dovedește însă a-i constitui structura fundamentală în toate sensurile); lagărul de concentrare (zonă de indiferență între public și privat și, totodată, matrice ascunsă a spațiului public în care trăim); refugiatul care, rupând legătura dintre om și cetățean, devine, din figură marginală, un factor decisiv al crizei statului-națiune modern; limbajul, obiect al unei hipertrofii și, totodată, al unei exproprieri, care definesc politica societăților democratico-spectaculare în care trăim; sfera mijloacelor pure sau a gesturilor (adică a mijloacelor care, chiar rămânând ceea ce sunt, se emancipează de relația lor cu un scop) ca sferă proprie a politicii.

Giorgio Agamben (n. 1942), filosof italian. A studiat la Roma, Paris şi Londra şi a predat în Italia (la Universităţile din Macerata şi Verona), Statele Unite ale Americii (la Universităţile Berkeley, California şi Northwestern, Evanston) şi Germania (la Universitatea Heinrich Heine din Düsseldorf). În prezent, este profesor la Institutul Universitar de Arhitectură din Venezia, la Collège International de Philosophie (Paris) şi la European Graduate School (Saas-Fee, Elveţia).

Lucrări principale:

Stanze. La parola e il fantasma nella cultura occidentale [Stanze. Cuvânt şi fantasmă în cultura occidentală] (1979),
Idea della prosa [Ideea prozei] (1985),
La comunità che viene [Comunitatea care vine] (1990),
Homo sacer. Il potere sovrano e la nuda vita [Homo sacer. Puterea suverană şi viaţa nudă] (1995),
Quel che resta di Auschwitz. L’archivio e il testimone [Ce rămâne din Auschwitz. Arhiva şi martorul] (1998),
Il tempo che resta. Un commento alla «Lettera ai romani» [ed. rom.: Timpul care rămâne. Un comentariu al «Epistolei către romani», Editura Tact, Cluj, 2009] (2000),
Stato di Eccezione [Starea de excepţie] (2003),
Profanazioni [ed. rom.: Profanări, Editura Tact, Cluj, 2010] (2005),
Il regno e la gloria. Per una genealogia teologica dell’economia e del governo [Împărăţia şi gloria. Pentru o genealogie teologică a economiei şi a guvernării] (2007),
Signatura rerum. Sul Metodo [Signatura rerum. Despre metodă] (2008),
Il sacramento del linguaggio. Archeologia del giuramento [ed. rom.: Sacramentul limbajului. Arheologia jurământului, Editura Tact, Cluj, 2011] (2008).