Noaptea procesului şi zilele ce au urmat Răstignirii şi-au pus amprenta definitiv asupra cugetului apostolilor. Asupra lui Petru mai mult decât tuturor. Răpus de tristete şi frică, Petru fuge, lepădându-se nu numai de Iisus, dar şi de sine, de identitatea sa apostolica. Este momentul de cumpănă, războiul lăuntric între uşurinţa cu care îl iubea pe Iisus şi uşurinţa cu care s-a lepădat de el. Petru se întoarce la malul mării, trăind ca simplu pescar pe barca Abigail, cerând să fie strigat iaraşi Simon. Totul se schimbă în momentul în care este vizitat de ceilalţi Apostoli ce îi mărturisesc că Iisus este viu şi că vrea să îi vorbească. Iisus îi descoperă
lui Petru planurile Sale şi îl povăţuieşte asupra viitorului. Marele Pescar, care îşi urmase până acum Învăţătorul descoperind adevărata natură umană şi învăţând din greşelile sale, trebuie pe mai departe să pornească singur pe un drum pe cat de anevoios pe atat de periculos, urmându-şi calea, propriile convingeri şi propria credinţă. Este bătălia grea de care îi vorbise
adeseori Iisus în care Petru nu mai contează, ci doar Cuvântul Domnului de care nu se va mai lepăda niciodată. Drumul trasat de Învăţător şi starea de permanentă aşteptare a acestuia, dorinţa de a îl vedea din nou, îi vor da Marelui Pescar tăria necesară de a îşi deschide inima pentru a primi Şfântul Duh şi de a călători departe tocmai în inima Romei unde va propovădui
credinţa, va săvârşi minuni şi îşi va jertfi viaţa din dragoste pentru
Hristos.