CONT CLIENT | CONTACT | INFO
Coș de cumpărături
0 produse
COS CUMPARATURI

Planeta Paradis

Cod produs: 294036
Autor(i): Petru Racolta
Editura: Excelsior Art
Anul aparitiei: 2016
Nr. pagini: 164 pagini
Tip coperta: necartonata
ISBN: 9789735924102
Pret:  32,50 lei
Disponibilitate: in stoc
Livrare estimativă: 3 zile

» modalitati transport
» info disponibilitate si retur
» formular contact

Descriere

La început au văzut un continent lung, ce se întindea de la un pol la altul. Avea forma unei banane de culoare predominant verde. Erau vizibile şi câteva insule mai răsărite, împrăştiate prin cele două oceane imense. Eiua a ţinut să le arate şi partea întunecată a planetei. Fiindcă planeta era luminată tot de un singur soare, precum Pământul, acolo era noapte, dar au avut plăcuta surpriză să descopere doi sateliţi naturali, care împrăştiau o lumină consistentă. Aşa au reuşit să distingă încă un continent, aproape identic ca primul şi plasat la distanţă apreciabilă. Naveta îşi încheie rapid rotaţia şi reveni în ţinuturile scăldate de soarele darnic.
Era timpul să caute un loc de coborâre şi pentru asta trebuiau să ţină cont de mai mulţi factori. Să nu fie la ecuator şi nici apropiat de polii frigului. Aveau nevoie de o suprafaţă plană, apropiată de ocean, dar şi de sursă de apă curgătoare. Căutarea lor a fost încununată de succes când au dat cu ochii de delta unui râu măreţ, care le amintea de Dunăre. Acesta era plasat în emisfera nordică, venea din sud, coborând dintr-un munte impresionant, şi se vărsa în partea vestică a continentului, după ce-şi liniştea curgerea. În dreapta lui era o câmpie cu iarbă aprigă şi flori multicolore, ce scăpase miraculos de invazia pădurii întunecate, care o înconjura, totuşi, din celelalte părţi. Aşadar, aveau ieşire în deltă, la ocean şi la pădure. Un loc mai frumos şi mai practic nici că puteau nimeri, iar votul a fost unanim.
Eiua a ales un petic de pământ cu iarba ceva mai puţin înaltă şi nava a atins solul în siguranţă. Au coborât cu emoţii nedefinite şi chiar cu o teamă justificată de necunoscut. Nu se grăbeau şi privirile fiecăruia dintre ei se roteau mereu pentru a cerceta necunoscutul în care vor trăi de acuma. Când erau jos şi calabalâcul gata inventariat, extraterestrul le-a strâns fiecăruia mâna şi le-a urat mult noroc pe noua lor planetă. Ultimul a fost Relu, căruia i-a cerut din nou iertare şi i-a oferit încă un dar:
– Să porţi mereu la tine această brăţară. E altfel decât cealaltă şi e ultimul lucru pe care-l pot face pentru voi, deşi nu am acceptul superiorilor. Atunci când vei crede că nu ai altă soluţie pentru a vă salva vieţile, te rog să mă chemi. Nu trebuie decât să zdrobeşti cercul cel mare, din mijloc, iar eu voi fi avertizat şi voi face tot posibilul să dau curs chemării. Voi risca totul pentru a vă ajuta. Sper să nu fie nevoie, deoarece pe acest continent nu sunt pericole prea mari.
Strângând mâna lui Eiua, Relu ţinu să-i spună:
– N-am să uit niciodată răul pe care mi l-ai făcut, dar am să ţin minte şi binele cu care ai încercat să te revanşezi. Nu e suficient, dar cred că înseamnă mult pentru unii dintre noi. Sper să nu ne mai vedem.

(La început au văzut un continent lung, ce se întindea de la un pol la altul. Avea forma unei banane de culoare predominant verde. Erau vizibile şi câteva insule mai răsărite, împrăştiate prin cele două oceane imense. Eiua a ţinut să le arate şi partea întunecată a planetei. Fiindcă planeta era luminată tot de un singur soare, precum Pământul, acolo era noapte, dar au avut plăcuta surpriză să descopere doi sateliţi naturali, care împrăştiau o lumină consistentă. Aşa au reuşit să distingă încă un continent, aproape identic ca primul şi plasat la distanţă apreciabilă. Naveta îşi încheie rapid rotaţia şi reveni în ţinuturile scăldate de soarele darnic.
Era timpul să caute un loc de coborâre şi pentru asta trebuiau să ţină cont de mai mulţi factori. Să nu fie la ecuator şi nici apropiat de polii frigului. Aveau nevoie de o suprafaţă plană, apropiată de ocean, dar şi de sursă de apă curgătoare. Căutarea lor a fost încununată de succes când au dat cu ochii de delta unui râu măreţ, care le amintea de Dunăre. Acesta era plasat în emisfera nordică, venea din sud, coborând dintr-un munte impresionant, şi se vărsa în partea vestică a continentului, după ce-şi liniştea curgerea. În dreapta lui era o câmpie cu iarbă aprigă şi flori multicolore, ce scăpase miraculos de invazia pădurii întunecate, care o înconjura, totuşi, din celelalte părţi. Aşadar, aveau ieşire în deltă, la ocean şi la pădure. Un loc mai frumos şi mai practic nici că puteau nimeri, iar votul a fost unanim.
Eiua a ales un petic de pământ cu iarba ceva mai puţin înaltă şi nava a atins solul în siguranţă. Au coborât cu emoţii nedefinite şi chiar cu o teamă justificată de necunoscut. Nu se grăbeau şi privirile fiecăruia dintre ei se roteau mereu pentru a cerceta necunoscutul în care vor trăi de acuma. Când erau jos şi calabalâcul gata inventariat, extraterestrul le-a strâns fiecăruia mâna şi le-a urat mult noroc pe noua lor planetă. Ultimul a fost Relu, căruia i-a cerut din nou iertare şi i-a oferit încă un dar:
– Să porţi mereu la tine această brăţară. E altfel decât cealaltă şi e ultimul lucru pe care-l pot face pentru voi, deşi nu am acceptul superiorilor. Atunci când vei crede că nu ai altă soluţie pentru a vă salva vieţile, te rog să mă chemi. Nu trebuie decât să zdrobeşti cercul cel mare, din mijloc, iar eu voi fi avertizat şi voi face tot posibilul să dau curs chemării. Voi risca totul pentru a vă ajuta. Sper să nu fie nevoie, deoarece pe acest continent nu sunt pericole prea mari.
Strângând mâna lui Eiua, Relu ţinu să-i spună:
– N-am să uit niciodată răul pe care mi l-ai făcut, dar am să ţin minte şi binele cu care ai încercat să te revanşezi. Nu e suficient, dar cred că înseamnă mult pentru unii dintre noi. Sper să nu ne mai vedem.

(fragment din romanul Planeta Paradis)