CONT CLIENT | CONTACT | INFO
Coș de cumpărături
0 produse
COS CUMPARATURI

Creativitate Cuantica. Foloseste puterea constiintei pentru a-ti modela viata

Autor(i): Amit Goswami
Editura: For You
Anul aparitiei: 2017
ISBN: 9786066390620
Disponibilitate:  in stoc
Preţ de listă:  28,00 LEI
Preţul nostru:  22,40 LEI
Economisiţi:  5,60 LEI (20%)

Descriere

LA CE FOLOSESTE CREATIVITATEA CUANTICA?
Ce poate face creativitatea cuantică, pentru mine şi pentru tine, diferit de ceea ce poate oferi creativitatea mecanică, de tip „adună şi asamblează“ ?
- Creativitatea cuantică ne permite să rezolvăm probleme neobişnuite ce necesită soluţii holistice, precum degradarea mediului.
- Creativitatea cuantică ne permite să explorăm semnificaţia propriei vieţi şi semnificaţia lumii din jur. Ea ne trezeşte către evoluţia creativă a conştiinţei pe planeta noastră.
- Creativitatea cuantică ne permite nu doar să explorăm arhetipurile, ci şi să le întrupăm.
- Creativitatea cuantică ne permite să explorăm la prima mână cele trei principii cuantice majore: discontinuitatea, nonlocalizarea şi „ierarhia încurcată“. Explorarea discontinuităţii ne învaţă inteligenţa în general, explorarea nonlocalizării ne învaţă inteligenţa ecologică, iar explorarea ierarhiei încurcate ne învaţă inteligenţa emoţională.
- Creativitatea cuantică ne obligă să învăţăm cum să funcţionăm în prezenţa adevăratei libertăţi, ce ne învaţă responsabilitatea reală.
- Creativitatea cuantică ne permite să integrăm atât viaţa interioară, cât şi pe cea exterioară.
- Creativitatea cuantică ne permite să obţinem împlinirea spirituală.
- Creativitatea cuantică ne poate ajuta să devenim bogaţi şi renumiţi dacă asta este ceea ce căutăm.

Geniul adevăratei creativităţi este inhibat în majoritatea dintre noi – a-l elibera înseamnă a deveni arhitectul propriei noastre vieţi.
A înţelege ceea ce implică creativitatea umană, ce rol joacă în dezvoltarea noastră personală, cum funcţionează procesele creative şi de unde vine propria motivaţie ne va ajuta să trecem de graniţele sinelui nostru întemniţat pentru a experimenta bucuria şi a face o diferenţă în lume.


POATE CREATIVITATEA TA SĂ SE EXPRIME LA FEL DE PUTERNIC PRECUM CEA A LUI EINSTEIN SAU GANDHI? DEPINDE DOAR DE TINE.

„Pentru majoritatea dintre noi, motivaţia creativă are nevoie de o criză – fie una externă, precum o ameninţare la adresa supravieţuirii noastre fizice, fie una internă, de suferinţă intensă. Dar cum devine curiozitatea atât de puternică pentru anumiţi oameni, chiar şi în absenţa crizei? Un răspuns ar fi o anume conexiune strânsă cu una sau mai multe dintre valorile ce ne inspiră cel mai mult: iubire, frumuseţe, dreptate, bunătate şi adevăr. Pe măsură ce înaintezi în propria călătorie creativă, curiozitatea ta de a cunoaşte un arhetip se va intensifica. Când se întâmplă asta, evoluţia însăşi are de beneficiat.
In cadrul noii ştiinţe, evoluţia are un aspect intenţional pe care Darwin l-a presupus, dar nu l-a putut include în teoria sa: acela de a exprima şi a manifesta arhetipurile în experienţa şi în viaţa umană. Sau, într-o formulare mai poetică, de a manifesta cerul pe pământ. Pe măsură ce ne acordăm la scopul evoluţionar al Universului, curiozitatea noastră devine din ce în ce mai intensă.
Aceasta este, pe scurt, tema centrală a cărţii. Ne creăm propria viaţă prin alegerile creative pe care le facem care colapsează noi potenţialităţi în actualitate. Acest proces poate fi înţeles – şi devenim din ce în ce mai pricepuţi în a-l înțelege. Noua teorie a evoluţiei ne spune că, îmbrăţişând călătoria creativă a acestei vieţi, intensificăm scopul mişcării evolutive a conştiinţei. Cunoaşterea acestui lucru ne face motivaţia mai profundă.”

(Dr. Amit Goswami)

DESPRE AUTOR

Dr. AMIT GOSWAMI

A fost profesor în departamentul de fizică teoretică al Universităţii Oregon din Eugene, unde a predat încă din 1968. El este un pionier al noii paradigme cunoscute drept „ştiinţa din interiorul conştiinţei“.
Goswami este autorul manualului de succes Mecanica Cuantică, folosit în universităţi din întreaga lume. El a scris multe alte cărţi renumite, printre care Universul conştient de sine, Fereastra vizionară, Fizica sufletului, Doctorul cuantic şi Dumnezeu nu a murit.
Goswami a apărut în filmele What the bleep do we know?“ (Ce naiba ştim noi de fapt?) şi The Dalai Lama Renaissance (Renaşterea lui Dalai Lama), precum şi în documentarul premiat The quantum activist (Activistul cuantic).

Alte carti de AMIT GOSWAMI:
32,00 lei