Pret: | 69.90 lei |
Disponibilitate: | in stoc furnizor |
Livrare estimativă: | 11 zile |
Despre lucrare
Lucrarea abordează contenciosului actelor administrative asimilate (nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept sau la un interes legitim şi contractele administrative).
Noutate absolută
Prima lucrare cu caracter monografic care este consacrată contenciosului actelor administrative asimilate.
Garantat de specialişti
Prof. univ. dr. Verginia VEDINAŞ: „Semnalez, mai întâi, faptul că autoarea realizează, cu caracter de premieră, o monografie consacrată, cum rezultă din titlul ei, contenciosului actelor administrative asimilate. în contextul în care instituţia contenciosului administrativ, în sfertul de veac cât a trecut de la reînfiinţarea ei, prin Legea nr. 29/1990, înlocuită mai târziu de Legea nr. 554/2004, îşi «întăreşte rădăcinile» în abordarea ei la nivel doctrinar general, iată că începe să se contureze cercetarea ei pe elemente componente, cum ar fi procedura în contenciosul administrativ, iar acum, particularităţile instituţiei, atunci când ea vizează actele administrative asimilate.
în al doilea rând, elementele de noutate prezentate de autoare din perspectiva mutaţiilor legislative apărute în materia contractelor administrative, şi avem în vedere cele patru noi Legi nr. 99-101 apărute în 2016, pe care autoarea le ia la cercetat cu minuţiozitatea şi profunzimea cercetătorului autentic.
Nu în ultimul rând, elementele de drept comparat extrem de interesante, reprezentând, ele însele reglementări noi în ţările de origine (Spania, Franţa), pe care autoarea le analizează în mod creator, fundamentând soluţii care şi-ar putea găsi locul şi la noi”.
Autorul despre lucrare
Problematica actului administrativ este amplu analizată în doctrina de specialitate, ceea ce este firesc în contextul în care acesta reprezintă forma esenţială de materializare a întregii activităţi a administraţiei publice.
Există însă manifestări de voinţă ale administraţiei publice care nu se concretizează în acte administrative în forma lor clasică, ci în contracte sau refuzuri explicite de a da curs unor solicitări, iar uneori lipseşte însăşi manifestarea de voinţă explicită, administraţia dovedind pasivitate, respectiv inacţiune.
Având în vedere rolul recunoscut al administraţiei publice în cadrul societăţii, aceste tipuri distincte de acţiune sau inacţiune nu puteau fi lăsate la voia întâmplării, fiind, sub diverse forme, de-a lungul timpului, atât în atenţia legiuitorului, cât şi a doctrinei şi jurisprudenţei.
Evoluţia istorică demonstrează însă că demersul de a clarifica aspecte cum sunt, spre exemplu, conceptele, natura juridică, efectele produse şi modul de contestare a acestora se dovedeşte a fi dificil, ceea ce este explicabil tocmai prin considerentul că exced formei clasice a actului administrativ.
Am uzitat în permanenţă metodele de analiză a conceptelor şi dimensiunilor procedurii contenciosului actelor administrativ asimilate, raportarea la modul în care acestea se reflectă în jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ, cu predilecţie a celei superioare la nivel naţional, atât pronunţată în procedura comună a contenciosului administrativ, cât şi în proceduri speciale, cum sunt dezlegarea unor chestiuni de drept sau recursul în interesul legii.
Puncte forte
Despre autor
Emilia Lucia Catana este doctor în drept şi în ştiinţe administrative, avocat în Baroul Mureş şi conferenţiar universitar la Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureş.