„Cehov a fost un scriitor polivalent [...]. Proza scurtă i-a permis în mod special să construiască o imagine mozaicală a lumii moderne. [...] Nu întâmplător, particularitățile inovatoare ale artei narative cehoviene sunt probate de impresionantele portrete psihologice ale personajelor, realizate, de obicei, într-o manieră care permite folosirea mai multor perspective, a mai multor puncte de vedere (pe de o parte, viziunea naratorului, pe de altă parte, reflectarea contradictorie a protagonistului în conștiința celorlalte personaje, precum și autocaracterizarea cu numeroase retractări). [...] Duelul (1891) este unul dintre cele mai lungi texte cehoviene. [...] La Cehov, duelul este prezentat ca un anacronism și determină un discurs cu conotații grotești și tragicomice. [...] Dramă la vânătoare poate fi interpretată ca o alternativă parodică și polemică la unele motive dostoievskiene fundamentale din Crimă și pedeapsă, Frații Karamazov și Visul unchiului.. [...] în ansamblu, Dramă la vânătoare este o combinație și o sinteză a mai multor clișee culturale și forme narative, un produs unic al timpului său.”

Camelia Dinu