Medeea Iancu are cea mai dramatica scriitura din toata poezia tinara. Si asta nu atit datorita temei sale nucleare (fragilitatea aflata in gheara bolii si a mortii), ce se raspindeste capilar in toate poemele si are, fireste, ireductibilitatea sa existentiala, cit datorita unui imaginar ce abreviaza in senzatii extrem de concrete si-n fulguratii spasmatice o scala oximoronica in care sunt contopite parca natural candoarea si atrocitatea. Cintarea care a biruit toate cintarile e o incantatie electrizata deopotriva de funebre si de miraje, un volum facut numai din puncte de maxima tensiune imaginativa si existentiala.

Al. Cistelecan