Prima prezentare într-o revistă centrală a Alinei Mazilu a făcut-o Ion Cocora, în urmă cu aproape cinci ani. Editorul Ion Cocora voia să-i tipărească un volum de poezii şi nu economisea elogiile. Mai târziu cred că am scris eu un articol despre numeroasele cărţi pe care Alina Mazilu le realizase la Sibiu: făceau parte din protocolul Festivalului Internaţional de Teatru. Alina traducea, intervieva, scria studii, prefeţe, realiza excelente comperaje. Era un monument de pricepere, avea un stil al ei de a realiza dialogurile. Relaţia. Ambientul cultural. între toate acestea uitasem de numeroasele „Programe“ realizate de Alina Mazilu la Teatrul German din Timişoara. Erau creaţii proprii prin text, design, „dialog“ cu creaţia de pe scenă — cu actorii, regizorii, eroii spectacolului. Am uitat şi de aceste pagini pe care Alina mi le oferise (parte) „pe vremea Teatrului German“. Ştiam că e un cărturar excepţional (îşi făcuse teza de doctorat cu mine), că hrăneşte o sensibilitate rară, că are în sertar volume de poezie, traduceri, eseu. Eram în aşteptarea lor. Citesc azi aceste pagini, secţiuni dintr-o istorie sau dintr-o nostalgie. Cu personaje care trăiesc frumos pe scenă, lângă scenă, într-o Timişoară a noastră. Un oraş pe care îl uităm şi îl regăsim mereu. De data asta, cu ajutorul unui prieten de seamă, Alina Mazilu.