Teribil ce vrăjitori zac într-o Draga Olteanu, într-un Florin Piersic, într-un Mălăiele! în viaţa lor particulară pot fi chiriaşi sau proprietari, dar, când urcă pe scenă, din ei răsar voievozi, crăiese, papi sau chiar un negus. Ce farmece meşteresc ei acolo, lângă cortină, se numeşte teatrul jucat, experimentat de când Eschil l-a înlănţuit pe Prometeu, ba chiar cu mult înainte....Fără să uit de teatrul jucat, ceaslovul ăsta vă propune nu un teatru jucat, ci un teatru citit. Este un tip de teatru care a intrat în năravuri mai demult, dar el a început să producă delicii de când Beckett s-a hotărât să-l aştepte pe Godot; de când Ionesco s-a decis să devină belfer şi-a pus pe hârtie Lecţia ( Cât fac trei plus unu? Patru! Cât fac patru plus unu? Cinci!) Există vreo diferenţă între cele două sortimente de teatru? Bineînţeles! Teatrul jucat are la-ndemână totul: decorul somptuos, regizorul numai scântei, fondul muzical, travestiul, costume fastuoase etc. etc. Teatrul citit se lipseşte de toate cele enumerate mai sus. Cititorul vrea să monteze o piesă numai şi numai cu ce-i furnizează imaginaţia lui, o imaginaţie pusă în faţa unui text fără accesorii, fără pompoane, fără costume fastuoase, fără nimic. Cum s-ar zice avem de-a face cu un teatru care nu pune pe el nicio mantilă, niciun volan, nici măcar o fundă: un teatru în pielea goală sau, mai pe şleau, un teatru nudist.