Cel mai cunoscut roman al lui Patrick Modiano, Strada Dughenelor Intunecoase este singurul din opera sa care a primit Premiul Goncourt în 1978, deţinând şi recordul de traduceri în peste patruzeci şi cinci de limbi. In 2014, scriitorului francez i se acordă Premiul Nobel pentru literatură. Motivaţia juriului: „pentru arta rememorării prin care evocă cele mai absconse destine umane şi dezvăluie universul vieţii sub Ocupaţie“.

In toamna lui 1965, când Constantin von Hutte îşi închide agenţia de detectivi particulari, singurul său angajat, care suferă de amnezie şi căruia, cu vreo zece ani în urmă, i-a făcut rost de acte de stare civilă pe numele Guy Roland, începe o anchetă pentru a-şi descoperi propria identitate. Un fir îl conduce pe urmele unui anume Pedro McEvoy, secretar la o legaţie din America de Sud, care locuia, în timpul Ocupaţiei, pe Rue Cambacérès, arondismentul VIII, din Paris. Dar acesta putea fi Jimmy Stern, dispărut în 1940. Şi ce s-a întâmplat cu frumoasa Denise Coudreuse, de care Pedro era atât de îndrăgostit şi cu care se refugiase la Megève şi apoi încercase să treacă graniţa clandestin în Elveţia? în căutarea lui disperată, ajungând să se identifice cu Pedro, eroul amnezic încearcă să readucă la viaţă, fie prin relatările unor martori, fie prin imaginare şi vis, o galerie pestriţă de personaje din trecut, care se dovedesc însă a fi numai umbre rătăcitoare.

„Acolo există pasaje legate de părinţii mei şi de inşi bizari pe care aceştia i-au cunoscut. Este o carte care se referă la Ocupaţie, dar nu e deloc realistă. Am folosit numele unor oameni reali pe care i-am observat în copilărie, dar cartea e concepută ca un vis. Mereu m-a preocupat amnezia, temă tratată în literatură de Giraudoux sau Anouilh şi care m-a impresionat mai ales în filmele noirs americane.“ (Patrick MODIANO, Libération, 2013)

„Ce rămâne dintr-o viaţă? Câteva fotografii îngălbenind în cutii de biscuiţi, numere de telefon ai căror abonaţi se schimbă, o mână de martori care se volatilizează la rândul lor, şi mai nimic, abia dacă ai existat... Acest neant al urmei lăsate de noi, această ceaţă atotstăpânitoare este sugerată de Strada Dughenelor Intunecoase cu o economie de limbaj şi cu o măiestrie care-l fac cel mai important dintre romanele lui Modiano, dacă nu şi cel mai bun.“ (Bertrand Poirot-Delpech, Le Monde, 1978)

„Tot proiectul lui Modiano, cred eu, se ţine în aceste cuvinte extrase din Strada Dughenelor Intunecoase: «...în viaţă, nu viitorul contează, ci trecutul». Pentru Patrick Modiano, trecutul este un teren vag. Trebuie să scotoceşti. Să îndepărtezi buruienile. Să-ţi imaginezi ceea ce a putut să fie acolo, înainte. Să visezi. Şi să-ţi aminteşti. Ca şi cum acesta ar fi cel mai bun mod de a lupta împotriva indiferenţei şi anonimatului.“ (François Busnel, Lire, noiembrie 2014)