CONT CLIENT CONTACT TELEFONIC INFO LIBRARIE.NET
Menu LIBRARIE.NET Cos cumparaturi
CAUTARE
LIBRARIE.NET
CAUTARE
COS
Curierul Judiciar, Nr. 6/2014
Curierul Judiciar, Nr. 6/2014
Pret de lista: 389
Preț: 3657
Reducere: 233 lei (6%)
  • Carte in stoc la furnizor
  • Livrare estimativă în 7 zile
  • Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Cod produs: 212058
Editura: Editura CH Beck
Colectia: Curierul Judiciar
Anul aparitiei: 2014
Nr. pagini: 60 pagini
Categorii: Drept, Reviste, Carti
Ca în fiecare an, din 2002 până astăzi, punem la dispoziţia practicienilor cea mai performantă revistă de actualitate juridică, realizată după modelul revistelor de specialitate din străinătate.
Numărul din luna iunie al Revistei Curierul Judiciar vă propune subiecte de maximă importanţă juridică.

Editorialul din acest număr este semnat de prof.dr. av. Gheorghe Piperea care prezintă unele dintre cele mai importante modificări aduse de Noul „Cod” al insolvenţei. „Mult-aşteptatul Cod al insolvenţei, adoptat iniţial prin ordonanţă de urgenţă şi declarat neconstituţional din cauza adoptării sale sub forma unei ordonanţe de urgenţă, a devenit lege. Proiectul a fost votat de parlament şi publicat în Monitorul Oficial nr. 466/2014 sub denumirea de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Legea nu este un cod în adevăratul sens al cuvântului, întrucât ar fi fost necesară parcurgerea unei proceduri prealabile (adoptarea unor Teze, prin hotărâre a Guvernului). De altfel, proiectul iniţial nu preconiza un cod, şi nici măcar o lege nouă, ci reunirea într-un codex a diverselor reglementări în materie, plus o necesară ajustare sau coordonare a textelor care păreau a fi în divergenţă (spre exemplu, în actele normative relative la insolvenţa societăţilor bancare şi a celor de asigurări se vorbea de insolvabilitate în loc de insolvenţă). în mod evident, noua lege va suscita lung timp de-acum încolo, multe şi intense comentarii şi dezbateri”.

în cadrul rubricii Curier legislativ sunt prezentate cele mai importante acte normative din luna iunie 2014, inclusiv deciziile de neconstituţionalitate, recursurile în interesul legii admise şi deciziile CEDO publicate în Monitorul Oficial al României.

Rubricile de Actualitate europeană şi Actualitate internaţională corespunzătoare lunii mai 2014, realizate de dna Daniela Ivan, respectiv de dl Bogdan Aurescu, aduc în prim plan principalele activităţi de la nivelul instituţiilor Uniunii Europene, dar şi evenimentele de interes internaţional.

Drept privat

Articolul Executarea obligaţiei de informare la încheierea contractelor, semnat de lect.dr. Adriana Almăşan: „Importanţa obligaţiei de informare face necesară analiza atât din perspectiva compoziţiei, dar şi a modalităţii efective de executare a acesteia. Studiul cercetează particularităţile privind executarea obligaţiei de informare ce incumbă uneia sau ambelor părţi la formarea contractului, ipoteza contractelor care impun o obligaţie continuă ori periodică de informare excedând scopului declarat. De asemenea, obligaţia de informare este învecinată în privinţa modului de executare cu obligaţia de sfătuire, ceea ce permite comparaţia din această perspectivă. Nu în ultimul rând, sunt analizate aspecte speciale privind modalitatea de executare în cazul obligaţiilor reciproce de informare”.

Articolul Dreptul de preempţiune în legislaţia română contemporană între restricţionare şi liberalizare, semnat de conf.dr. Manuela Tăbăraş: Preempţiunea reprezintă o instituţie străveche în dreptul românesc care s-a bucurat de studii ample, articole, monografii, teze de doctorat etc., însă, în ultimii ani instituţia a fost într-o continuă tranziţie şi modificare care justifică o nouă radiografie, nicidecum exhaustivă, a principalelor acte normative care reglementează cu titlu de norme de drept comun sau, dimpotrivă, cu caracter special, această instituţie dedicată tuturor persoanelor fi zice sau juridice, indiferent de categorie, deopotrivă şi unei sfere largi de bunuri, indiferent de natura acestora. Acestea nu doar restricţionează libertatea absolută contractuală a vânzătorului şi libera circulaţie a bunurilor, ci, paradoxal, asigură liberalizarea pieţei funciare, în acord cu obligaţiile asumate de statul român, astfel încât cetăţenii străini, persoane fi zice, din comunitatea europeană să poată cumpăra fără restricţii terenuri agricole extravilane”.

Drept public

Articolul O posibilă interpretare a art. 1 alin. (3) din Constituţie, semnat de prof.dr. Ioan Muraru şi de lect.dr. Andrei Muraru, aduce în prim plan o modificare adusă Constituţiei în anul 2003 prin legea de revizuire, şi anume completarea art. 1 alin. (3) cu formularea „în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989”: „în consecinţă, idealurile Revoluţiei din decembrie 1989, nominalizate în Comunicatul Frontului Salvării Naţionale (22 decembrie) şi în Decretul-lege nr. 2 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale au devenit norme constituţionale, permiţând să se agreeze categoria bloc de constituţionalitate. O consecinţă constituţională impune ca în funcţiile de conducere ale instituţiilor fundamentale aceeaşi persoană să poată fi aleasă (numită) pentru cel mult două mandate. Aceeaşi regulă trebuie aplicată şi cât priveşte deputaţii şi senatorii”.

Dosar tematic: revizuirea Constituţiei

în contextul mult disputatei revizuiri a Constituţiei, redacţia revistei Curierul Judiciar a considerat oportună publicarea unor articole care să analizeze: necesitatea şi oportunitatea revizuirii, motivaţiile şi propunerile de revizuire şi nu în ultimul rând scopul unei astfel de iniţiative. Rubrica conţine următoarele articole:

Ioan Muraru: Cu privire la necesitatea revizuirii Constituţiei şi oportunitatea înfăptuirii ei. Un punct de vedere
Elena Simina Tănăsescu: Despre revizuirea Constituţiei României
Cristian Ionescu: Mai este oportună revizuirea Constituţiei?
Ştefan Deaconu: Reformă şi contrareformă
Ioan Alexandru: Scopul revizuirii Constituţiei: consolidarea democraţiei

Rubrica de Sinteze de jurisprudenţă îşi păstrează structura, dar şi actualitatea: CC, CEDO, CJUE – aprilie 2014.

în cadrul rubricii Instrumente, dna Violeta Ştefănescu pune în discuţie modul de reglementare a preţului aparent neobişnuit de scăzut în legislaţia europeană și naţională în ceea ce priveşte achiziţiile publice, analiza fiind centrată pe modificările aduse de Directiva 2014/24/UE faţă de Directiva 2004/18/CE.

Ca în fiecare număr, revista cuprinde un Index alfabetic şi un Index legislativ care constituie veritabile instrumente de lucru pentru cititor.

Alte carti din colectia CURIERUL JUDICIAR:
Curierul Judiciar nr. 5/2018
44.90 42.21 lei -6%
Stoc furnizor
Curierul Judiciar, Nr. 1/2012
34.90 32.81 lei -6%
Stoc limitat!
Curierul Judiciar, Nr. 1/2013
38.90 36.57 lei -6%
Stoc furnizor
Curierul Judiciar. Nr. 4/2013
38.90 36.57 lei -6%
Stoc furnizor
Curierul Judiciar, Nr. 8/2014
38.90 36.57 lei -6%
Stoc furnizor
Alte carti din aceeasi categorie:
Agenda Juristului 2021
39.00 37.05 lei -5%
Stoc limitat!
Revista romana de jurisprudenta nr. 6/2017
50.00 47.50 lei -5%
Stoc furnizor
Romanian Journal of Comparative Law nr. 2/2020
40.00 38.00 lei -5%
Stoc furnizor
Revista romana de jurisprudenta nr. 2/2019
75.00 71.25 lei -5%
Stoc furnizor
Alte carti de la EDITURA CH BECK:
NOUTĂŢI
Esentialul in medicina de familie. Editia a 4-a
295.00 lei
Stoc limitat!
Cantecul lui Guillaume
21.55 lei
Stoc limitat!
Miorita pana la stele
48.46 lei
Stoc limitat!
Viata Basarabiei. Anul XX, nr. 1-2 (60-61), ianuarie-iunie 2023
NEWSLETTER LIBRARIE.NET FACEBOOK LIBRARIE.NET INSTAGRAM LIBRARIE.NET PINTEREST LIBRARIE.NET YOUTUBE LIBRARIE.NET
© 2024 LIBRARIE.NET SRL
SAL SOL