Călăuza Sfântului Anastasie Sinaitul, unul dintre cele mai îndrăgite texte filocalice din spațiul bizantin, reușește să împletească în filigran literar aurul dogmelor cu răsfrângerile cele mai subtile ale gândirii umane, spre a pune la îndemână, prin respectarea exigențelor unui ghid hristologic postcalcedo­nian, un vademecum peren care luminează calea celui iubitor de nevoință (philopon) spre întâlnirea cu Dumnezeu-Omul.
O lucrare de sinteză, un exemplu remarcabil pentru modul patristic de abordare și valorificare dialectică a conceptului, a argumentației prin excelență teologice, având ca reper asimilarea literaturii patristice anterioare, într-un secol obscur, modest în surse și crud încercat sub agresiunile monofizitismului și ale invaziei arabe.
Versurile în ritm iambic care prefațează, asemenea unui ­motto, notița biografică sinaxarială (21 aprilie) îl supranumesc pe Sfântul Anastasie Sinaitul, autorul acestui îndreptar, „Noul Moise”, făcând astfel referire atât la locul în care Sfântul s-a nevoit, cât și la semnificația spirituală a activității sale scriitoricești și pastorale, ca exponente ale tradiției teoptiei și teoriei sinaitice − sufletul Bisericii luptătoare.