Ce este autonomia discursului? Arthur Suciu incearca sa gaseasca un raspuns la aceasta intrebare. Lucrarea sa, Discursul autonom. Strategii de comunicare, propune o noua clasificare a discursurilor, pornind de la criteriul autonomiei. Delimitarea in functie de genuri (jurnalistic – publicistic – literar, poezie – teatru – roman) este abandonata si inlocuita cu cea intre discursuri heteronome, adica integrative, si discursuri autonome, distantate fata de discursul heteronom ca discurs al ordinii sociale. Discursul autonom este astfel definit, in cadrul cartii, ca relatie de raportare distantata a autorului discursului, in cadrul careia ironia este o trasatura a ansamblului discursiv. Intrebarea-cheie nu este: "Ce vrea sa spuna autorul unui discurs?", ci "De ce spune autorul ceea ce spune?" Analiza discursului autonom provoaca, asadar, autorul ca strateg al discursului. Volumul propune o teorie a autonomiei si, de asemenea, ofera patru interpretari ale unor strategii discursive, anume: opera lui Cioran, opera lui Gabriel Liiceanu, romanul Insuportabila usuratate a fiintei, de Milan Kundera, si romanul Particulele elementare, de Michel Houellebecq. Miza filosofica a volumului este resemnificarea problematicii libertatii, in contextul in care strategiile discursive, inclusiv cele stiintifice, iau adesea o directie heteronoma. Volumul se adreseaza cercetatorilor si studentilor in domeniile stiintelor sociale si umane, dar poate fi, in acelasi timp, util si publicului educat, interesat de interpretarea discursului.
