In acest volum sunt cuprinse numerele 159-200 din publicația parohiei noastre ,,Scrisoare pastorală”, apărute în perioada 15 mai 2009-28 febr. 2011. Este o perioadă destul de agitată în viața lumii, a țării, a parohiei, dar și a preotului-autor al ,,scrisorilor”. Această stare tensionată se poate surprinde în mai multe materiale publicate. ,,Scrisorile” devin astfel nu numai oglindă a problemelor mari cu care se confruntă omenirea sau țara, ci și problemele locale și chiar personale. ,,Scrisoarea pastorală” a fost un amvon, a fost o tribună, a fost un prieten, a fost o punte de legătură între preot și credincioșii săi, între preot și cititorii săi. A fost altceva decât predica propriu-zisă. A fost una din cele mai sărace publicații din ultimii ani, dar a înglobat în paginile sale mult material, care se poate constitui ca o cronică a vremurilor noastre și a celor trecute. Alte surate sunt bogate, mari, frumoase, cu multe poze frumos realizate. A noastră e simplă și se adresează în primul rând oamenilor simpli, credincioșilor noștri din parohie, țăranilor noștri. în paginile ei și-au găsit de multe ori loc necazurile și bucuriile enoriașilor noștri, ale românilor în general. De multe ori ne-am asumat riscuri, am trezit dușmănii puternice, tocmai pentru că am spus lucrurilor pe nume și adevărul a deranjat pe mulți. Am inclus materiale menite să îndemne la viață creștinească; am criticat de multe ori prostia, aroganța, nedreptatea, păcatul de tot felul. Nu ne-a fost străină gluma, ironia, știind că aceasta este foarte gustată și are un mare rol educativ. Am mijlocit la cunoașterea și ajutorarea oamenilor de aici și de departe. Prin ,,Scrisoare pastorală” am reușit să creem o atmosferă familială, o relație de adevărată prietenie între preot și credincioșii lui din parohie și nu numai. Preotul nu a mai fost străin de enoriașii lui. Tocmai datorită sincerității și francheții cu care a spus lucrurilor pe nume, oamenii au simțit că este unul de-ai lor, că nu este un privilegiat al sorții. Prin ,,Scrisoare pastorală” fii de departe ai parohiei noastre s-au simțit mai aproape de casă, de cei dragi ai lor. ,,Scrisoarea pastorală” a fost preluată în întregime sau parțial de multe publicații serioase, cu prestigiu recunoscut, din țară și din străinătate. ,,Scrisoare pastorală” a făcut să se înțeleagă că o parohie dintr-un sat uitat de lume poate constitui un factor de cultură și progres spiritual, prin numeroasele cărți publicate și răspândite în lumea întreagă. O instituție mai mică decât oricare alta, cu numai doi angajați, a reușit să publice sute de cărți în mii de exemplare în douăzeci de ani de libertate, în condițiile unei crize, care nu se mai termină. Poate și ,,Scrisoarea pastorală” constituie un argument că satul românesc încă nu a pierit, deși este în mare pericol, că încă mai poate să ofere ceva de folos spiritual și nu numai societății românești. Poate ne-am slujit și astfel credincioșii, Biserica și pe Dumnezeu. Aceasta ne-am dorit de fapt!