CONT CLIENT | CONTACT | INFO
Coș de cumpărături
0 produse
COS CUMPARATURI

Ultimul Curier Ilegal. Memoriile unui spion roman

Autor(i): Cornel Nemetzi
Editura: Marist
Anul aparitiei: 2013
Nr. pagini: 544 pagini
STOC EPUIZAT!
Produsul nu mai există nici în stocul nostru nici în al furnizorilor și sunt șanse minime să redevină disponibil.

Descriere

Deși au trecut peste 23 de ani de la Revoluția din 1989, prea puțin s-a scris despre un aspect esențial în existența oricărui stat, spionajul extern. Iar ce s-a scris a urmărit în cea mai mare parte doar senzaționalul, autorii nefiind implicați în munca de zi cu zi în acest domeniu atât de invizibil, dar foarte important. Până acum! în acest sens, editura publică pentru prima dată în istoriografia și literatura noastră, memoriile unui spion român, ale unui luptător din prima linie a frontului invizibil al spionajului. Acesta este Cornel Nemetzi. Demersul editurii se înscrie în linia aparițiilor editoriale anterioare, prin care se încearcă dezvăluirea unor aspecte mai puțin cunoscute din istoria României, reunite în colecția intitulată sugestiv Istoria Adevărată. Și această carte poate fi pusă în același context al dezvăluirilor despre istoria adevărată a României, lăsând să vorbească cei implicați direct în evenimente. Iar Cornel Nemetzi a fost unul dintre aceștia, timp de 26 ani. Permanent în prima linie a frontului invizibil al spionajului românesc, implicat în majoritatea evenimentele esențiale din istoria acestuia, atât înainte cât și după 1989, Cornel Nemetzi ne dezvăluie în această carte multe din dedesubturile spionajului românesc, aruncând o lumină crudă asupra faptelor așa cum au fost ele. Vom găsi în cartea de memorii a dânsului eroi dedicați și patrioți, dar și trădători, lichele, sau pur și simplu indivizi preocupați de propria lor parvenire și care se foloseau de orice mijloace pentru a-și atinge scopurile.Memoriile lui Cornel Nemetzi sunt crude și la obiect, el nu iartă pe nimeni, fie că vorbește de foștii lui șefi din vârful spionajului românesc sau de colegi ori subalterni. Multe din personajele ante și post decembriste sunt ilustrate în adevărata lor lumină, mult diferită de cea în care unii sau alții au încercat să le-o creeze.

Memoriile de faţă sunt ceea ce se numeşte în limba germană ein Tatsachenbuch, adică o carte cu fapte reale şi nu una de ficţiune, cu personaje şi acţiuni imaginate de autor. Datele pe care le prezint sunt evenimente şi întâmplări trăite de către mine în proporţie de peste 90%, iar restul, fapte şi acţiuni relatate de foşti colegi şi cunoscuţi. Desigur că în lucrarea de faţă nu am prezentat toate datele cunoscute sau aflate de mine!

Cornel Nemetzi s-a aflat la datorie in acest serviciu timp de 26 de ani, de la curier illegal, respectiv cel care prelua materialele informative de la agentii din strainatate, pana la sef al serviciului pe Europa.

Alte produse comandate impreuna cu ULTIMUL CURIER ILEGAL. MEMORIILE UNUI SPION ROMAN: