LOGIN | CONTACT | INFO
Coș de cumpărături
0 produse
COS CUMPARATURI

Batalia Odessei 8 august - 16 octombrie 1941, in memorii si documente

Autor(i): Stiuca Sevastian
Anul aparitiei: 2013
Nr. pagini: 242 pagini
ISBN: 9786065833760
Disponibilitate:  in 10 zile
Pret:  50,00 LEI

Descriere

DE CE A FOST ANGAJATĂ ARMATA ROMâNĂ IN BĂTĂLIA PENTRU

CUCERIREA ODESSEI ?

Cercetând cu atenţie cauza angajării Armatei 4 Română la est de Nistru în bătălia pentru Odessa am ajuns la concluzia că trebuie să ne oprim cu atenţie si să analizăm conţinutul scrisorii trimisă de A. Hitler lui Ion Antonescu la 27 iulie 1941 prin care îi mulţumeşte pentru hotărârea de a duce războiul alături de Germania...

„... vă felicit astăzi din toată inima pentru acele mari succese, este pentru mine personal o mare bucurie tot atât de mare ca şi satisfacţiune de înţeles. Recâştigarea Basarabiei este recompensa cea mai firească pentru sforţările dv. şi ale vitezelor dv. trupe.

Din parte-mi vă mulţumesc pentru conducerea dv. plină de energie, precum şi pentru înfăptuirile excelente ale trupelor dv. Aceste înfăptuiri şi voinţa generală pentru o colaborare dezinteresată între unităţile germane şi române mi-au fost descrise şi confirmate de către comandanţi în cuvinte de înaltă preţuire.

Aş aprecia acum cu deosebită recunoştinţă dacă dv, domnule general Antonescu, îndată ce, sub presiunea grupului de Armate Sud, dinspre Nord-Est, rezistenţa pe Nistru va fi dislocată şi mai departe înspre Sud, aţi înainta cu trupele dv. în spaţiul de la Sud-Vest de Bug şi, prin aceasta, aţi lua asupra dv. şi siguranţa acestui teritoriu. în acest scop, pun sub ordinele dv. Corpul L IV armată şi diviziile 50, 72 şi 73 conduse de generalul Hansen, în timp ce armata XI împreună cu Corpul IV armată român, care-i este afectat în aripa dreaptă, va înainta sub ordinele Grupului de armate Sud la răsărit de Bug spre partea de jos a Niprului.

Daţi-mi voie, domnule general Antonescu, să adaug numai câteva cuvinte asupra cursului operaţiilor generale. Sunt deosebit de mulţumit de rezultatele de până acum. In general, aceste rezultate reprezintă maximum capacităţii de marş a infanteriei, luând în considerare drumurile adeseori, cu adevărat îngrozitoare. Avem multe unităţi care în cinci săptămâni au făcut în linie dreaptă 700 km, adică peste 1000 km de marş. Eu am contat asupra faptului că ruşii se vor bate în apropiere de frontieră. Am fost de la început de părere că afirmaţiunea relativă la o retragere efectuată din vreme îndărătul marilor fluvii ruseşti sau chiar peste munţii Urali exprima doar dorinţele utopice ale englezilor. Ruşii sau îşi vor apăra teritoriul dinaintea centrelor lor industriale, sau îşi vor pierde în orice chip teritoriul de dincolo de aceste centre...

Daţi-mi voie deci domnule general Antonescu să vă mulţumesc încă o dată pentru ajutorul pe care ni-l dau în acest război, Domnia-Voastră personal, cât şi bravii Domniei Voastre soldaţi şi îngăduiţi-mi să Vă felicit pe dv. şi poporul dv. în mod deosebit şi din toată inima pentru recâştigarea unor provincii a căror pierdere, în împrejurările din anul 1940, erau inevitabile şi care, mai cu seamă în acel moment nu putea fi împiedicată prin măsuri militare.”

Adolf Hitler

(Antonescu, Hitler, Corespondenţă şi întâlniri inedite, 1940-1944, Ed. Cozia, Bucureşti, 1991, pp. 115-117)

Trebuie observat că în scrisoarea de mai sus, în termeni de politeţe ieşită din comun, Hitler îl laudă atât pe Antonescu cât şi pe bravii săi ostaşi, felicitându-l pentru dezrobirea teritoriilor pierdute în anul 1940. Aceste felicitări şi laude la „scenă deschisă” au provocat generalului Antonescu atât mândria patriotică cât şi orgoliul său, pregătindu-i noi solicitări. Trebuie remarcat că patriotismul şi mândria de a-şi servi ţara ca şi orgoliul său sunt două laturi de comportament ale lui Ion Antonescu ce nu pot fi puse la îndoială.

In scrisoarea de răspuns a lui Antonescu, trimisă lui Adolf Hitler la 31 iulie, prin care-i mulţumeşte pentru aprecierile şi gândurile de preţuire a ostaşului român, îi comunică acestuia că va merge până la capăt în campania pornită în răsărit.

„Vom înţelege că Adolf Hitler a obţinut ce dorise de la orgoliosul şi patriotul Antonescu. în esenţă, Antonescu, după mulţumirile protocolare, îşi exprimă deosebita satisfacţie că Hitler îşi schimbase în sfârşit părerea exprimată despre armata română din anul 1940, când declarase că „armata română nu poate fi considerată armată”. Iată cum se exprimă Ion Antonescu: „A fost pentru mine, Excelenţă, o mare satisfacţie să pot dovedi prin fapta soldatului român că neamul românesc este o naţiune pe care se poate rezema. Iar soldatul care sunt, am fost totdeauna sigur pe puterile ostăşeşti ale românilor. Desigur, neamul acesta ar fi putut să dea şi mai mult; iar organizarea sa militară şi, în special cea tehnică şi de armament, să fie mult mai întărită. Regimul de descompunere morală care a stăpânit zece ani de-a rândul, sub fosta domnie, lipsa de conştiinţă a unora în conducerea destinelor armatei, n-au putut să fie şterse de strădania mea şi de munca ofiţerilor români atât de repede... [...] Aşa cum am rugat pe domnul ministru von Killinger să vă comunice... vă confirm şi acum că voi merge până la capăt în acţiunea ce am pornit în răsărit împotriva marelui duşman al civilizaţiei Europei şi al ţării mele: bolşevismul rus. De aceea nu pun niciun fel de condiţii şi nu discut nimic (sic!) despre această cooperare militară prevăzută în scrisoarea Excelenţei Voastre şi voi asigura condiţiile în regiunea indicată.

Voi îndeplini această acţiune din convingerea adâncă că slujesc nu numai neamului românesc şi populaţiile româneşti de peste Nistru, dar şi comandamentul civilizaţiei şi nevoia de a lupta conştient la întemeierea noii sorţi a Europei.

Cred că numai prin sforţări şi prin unitatea Europei se poate zidi pentru secole destinul ei, aşa cum Excelenţa Voastră are convingerea. Iar eu am deplină încredere în justeţea pe care Führerul Cancelar Adolf Hitler o va face poporului român şi drepturilor sale statornice şi seculare, misiunii sale la Carpaţi, la Dunăre şi la Marea Neagră ...” (Antonescu, Hitler, Corespondenţă şi întâlniri inedite, 1940-1944, Ed. Cozia, Bucureşti, 1991, pp. 117-118)

Din conţinutul acestei scrisori rezultă că Ion Antonescu era profund încrezător în victoria Germaniei şi nu dorea să piardă ocazia ca, de pe urma acestei victorii România să-şi intre în drepturile sale şi să-şi consolideze pentru totdeauna aceste drepturi. Odată exprimată această convingere, Antonescu s-a pus cu totul în slujba sprijinirii Germaniei. Ce a urmat: întâlnirea de la Vinniţa (Bredicev) din Ucraina unde au participat: Ion Antonescu şi Alex. Ioaniţiu, Adolf Hitler, mareşalii Wilhelm Keitel şi Ger von Rundstedt, generalii Eugen von Schöbert şi Arthur Hauffe, ţinută la data de 8 august 1941. La aceasta Armata 4 română a primit misiunea să treacă la ofensivă pentru cucerirea oraşului-port Odessa, pentru a asigura flancul drept al Grupului de armate „Sud”, misiune destul de dificilă, mai întâi pentru că ritmul ofensivei acestui Grup de armate era foarte înalt şi în al doilea rând, dată fiind slaba înzestrare şi dotare tehnică a armatei române (artileria şi serviciile erau tractate cu animale (cai şi chiar boi). La această slabă înzestrare s-a adăugat şi greşeala destul de gravă de a încerca să cucerească Odessa, un obiectiv ce s-a dovedit a fi temeinic fortificat (cu trei linii de apărare), folosind atacul din mişcare, când, dată fiind existenţa fortificaţiilor, obiectivul Odessa trebuia asediat.

Eşecurile s-au repetat timp îndelungat (8 august-16 octombrie 1941), iar ajutorul din partea armatei germane a fost solicitat prea târziu. în cele din urmă trupele sovietice, pentru a nu recunoaşte înfrângerea în bătălia Odessei, au părăsit oraşul pe mare ( Revista Historia, octombrie 2011, pp. 34-35).

Totuşi, armata română a obţinut Odessa – o mare victorie. Bătălia Odessei este singura operaţie concepută şi condusă independent de comandamentul român în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bătălia Odessei este una dintre cele mai mari bătălii de asediu din secolul XX. Ea a constituit o victorie răsunătoare, având cel puţin trei scopuri: 1) să dovedească loialitate faţă de aliatul german; 2) să scoată de sub loviturile aviaţiei sovietice, care decola de pe aerodromurile de la Odessa şi Crimeea, obiectivele importante de pe teritoriul României; şi 3) să dovedească Marii Britanii şi SUA (coaliţie recent formată) că armata română şi-a îndeplinit obiectivele în răsărit şi acest fapt a fost marcat prin aducerea în ţară a majorităţii trupelor române care au trecut victorioase pe sub Arcul de Triumf din Bucureşti la 8 noiembrie 1941.

Cu toate defecţiunile ei, bătălia de la Odessa este cea mai strălucită victorie românească în cel de-al Doilea Război Mondial, asupra unui obiectiv puternic fortificat şi apărat cu îndârjire de către forţe terestre, navale şi aeriene. Ea va străluci ca un meteor pe firmamentul luptei românilor pentru onoare şi demnitate, pentru a şterge ruşinea retragerii fără lupte în condiţiile grele ale anului 1940, când frontiera României era ameninţată din trei părţi: est, nord-vest şi sud.

Şi din acest punct de vedere, ca şi din altele, bătălia de la Odessa trebuie cunoscută de către toţi românii prezenţi şi de către cei ce vor veni după noi, adică de către generaţiile viitoare. Aşadar adresăm această carte tuturor generaţiilor spre aducerea aminte a eroilor români căzuţi la Odessa pentru onoare şi demnitate naţională românească.

La 22 iunie 1941 a început războiul. Aceasta însemna pentru români, după de suferiseră umilinţele din 28 iunie şi 31 august 1940, o mare speranţă, o mare nădejde că România va fi iarăşi cum a fost, ca după primul război mondial, întreagă, până la Nistru, până la Tisa, până la Durostor şi Caliacra. Niciun gând de cucerire.

Ostaşii ţării, de la soldat la general, au trecut să execute ordinul semnat de Ion Antonescu: „Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!”

Cu toţii au înţeles că acesta este ordinul ţării care le cere să întregească glia străbună lăsată nouă moştenire pentru toate generaţiile.

Ostaşii, ascultând ordinul ţării, au plecat de acasă cu zâmbetul pe buze, cu inima strânsă de durere. Ei au înţeles că a sunat ceasul când sunt chemaţi să-şi lase familiile şi să plece la luptă pentru refacerea hotarului spre răsărit, acolo unde duşmanul ne umilise, pe noi, românii, un popor de oameni paşnici. Cu ochii plini de lacrimi şi cu privirea către copilaşii rămaşi acasă au plecat la luptă hotărâţi să-şi facă datoria sfântă către ţară.

Tu! Ostaş credincios şi viteaz! Tu nu ai pus întrebări. Ai ascultat în tăcere ordinele Maicii tale, România, şi te-ai dus la luptă!

Ştiai că ţara aşteaptă de la tine luptă şi jertfă, că trebuie să te comporţi în luptă aşa cum s-au comportat străbunicii tăi la Griviţa, Plevna, Smârdan, pentru a aduce independenţa României, prin înlăturarea stăpânirii otomane, care a durat 460 de ani (1417 – 1877) şi părinţii tăi în anii 1916 – 1919, pentru a întregi România în hotarele Daciei din antichitate.

Recomand să se citească cu atenţie Evoluţii interne şi acţiuni de politică externă (p. 21), Proclamaţia către ţară a conducătorului statului român, mareşalul Ion Antonescu – 22 iunie 1941 (41)

Alte produse comandate impreuna cu BATALIA ODESSEI 8 AUGUST - 16 OCTOMBRIE 1941, IN MEMORII SI DOCUMENTE: