Descriere:
„în jurul tău să vrei să-i fericeşti pe toţi” reprezintă deviza Părintelui Teofil Părăian, Părintele bucuriei. Părintele ştia să se comporte cu fiecare în parte după măsura înţelegerii fiecăruia şi după relaţia pe care o avea cu ucenicii. Primea pe mulţi, îi sfătuia cu dragoste, cu înţelegere şi îi ajuta să perceapă problemele din punct de vedere creştin, încerca să le dăruiască din optimismul său. Le înţelegea neputinţele şi de cele mai multe ori reuşea ca printr-o vorbă bună, un sfat dat cu dragoste, dar şi cu autoritate, să aducă mângâiere unor suflete zbuciumate.

Aşa mi-am găsit şi eu rostul în viaţă, pe calea Bisericii, sub îndrumarea Părintelui Teofil; şi o spun nu cu mândire, ci cu smerenia bucuriei, a bucuriei pe care a simţit-o şi fericita Elena când a descoperit lemnul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului nostu Iisus Hristos. Ştiu sigur că la fel ca mine sunt mulţi şi cu toţii încercăm să ducem mai departe bucuria Părintelui Teofil.
Predicile adunate în această carte reprezintă un mănunchi de cuvântări din tinereţea Părintelui, care mai întâi au fost rânduite a fi publicate în Revista Teologică de la Sibiu. Fiind cooptat în echipa care a realizat inventarul bibliotecii Facultăţii de Teologie din Sibiu şi ocupându-mă intens de o istorie şi o bibliografie a Revistei Teologice ce apare la Sibiu din 1907, am descoperit şi aceste cuvinte de bucurie şi de mângâiere ale Părintelui Teofil. Pe mine personal m-au uimit predicile la cununie şi cele de la înmormântare, din care se inspiră şi titlul acestei cărţi. Nu credeam că Părintele Teofil, care era călugăr, care nu a fost niciodată căsătorit, a predicat şi la cununii. Ştiam că monahii sunt isihaşti, angajaţi în lupta duhovnicească pe calea despătimirii, contemplaţiei şi îndumnezeirii sau unirii cu Dumnezeu prin rugăciune, Sfintele taine şi ascultare. Părintele însuşi spunea despre călugări că sunt elita Bisericii: „Pentru cei mai mulţi oameni, un călugăr nu este un om ca toţi oamenii. (...) Ei sunt oameni de excepţie! Omul obişnuit nu poate fi călugăr! Dacă devine călugăr, nu este călugăr deplin, este un improvizat în călugărie. Călugăria este o viaţă mai presus de viaţa obişnuită. Nimeni nu este obligat să se călugărească, însă, dacă se face călugăr, este obligat să fie călugăr! Călugăria este elita Bisericii.”
Aşa am ajuns ca, printre multele probleme pe care mi le rezolvam sub îndrumarea Părintelui, să-l întreb şi despre aceste predici minunate, predici liturgice rar întânite chiar şi la predicatorii căsătoriţi. Bineînţeles că Părintele s-a bucurat că le-am citit, îşi aducea aminte de ele; a spus că le-a dat la Revista Teologică pentru că i-au fost cerute, dar că dânsul a publicat mai ales în Telegraful Român. La insistenţa mea asupra necesităţii de a răspândi aceste cuvinte deosebit de frumoase, Părintele şi-a manifestat bucuria şi îngăduinţa, aşa cum făcea cu toţi cei care aveau preocupări în a-i aranja gândurile pentru folosul şi bucuria semenilor. La predicile apărute în Revista Teologică am adăugat şi două cuvântări la cununii mai recente, ţinute în Făgăraş, cu precădere la ucenicii de care se bucura Părintele şi care se bucurau de poveţele sale
Să dea bunul Dumnezeu ca tot mai mulţi oameni să se poată folosi de Părintele Teofil, de gândurile sale exprimate şi în această carte şi puse la dispoziţia oamenilor, ca ele să fie răspânditoare de bucurie, din bucuria Părintelui Teofil. (Alexandru Socaciu)