Hegel avea dreptate să îndemne filosoful vremii sale la lectura zilnică a ziarelor. Astăzi, aceeaşi responsabilitate reclamă ca acesta să înveţe cum se fac şi cine sînt cei ce fac ziarele, cotidienele, săptămînalele, jurnalele televizate. Ar trebui ca el să ceară să vadă de partea cealaltă, atît de partea agenţiilor de presă, cît şi de partea prompterului. Să nu uităm niciodată importanţa acestui indiciu: atunci cînd un jurnalist sau un om politic pare să ni se adreseze nouă, la noi acasă, privindu-ne drept în ochi, el (sau ea) este pe cale să citească, pe ecran, sub dictarea unui " sufleor", un text elaborat în altă parte, într-un alt moment, uneori de altcineva, chiar de o reţea de redactori anonimi.

Jacques Derrida

... poate că trebuie astăzi să ne batem nu împotriva teletehnologiilor, televiziune, radio, e-mail sau internet, ci, din contră, să ne batem pentru ca dezvoltarea acestor medii să lase un loc mai mare normelor pe care ar fi îndreptăţiţi să le propună, să le afirme, să le revendice un anumit număr de cetăţeni, şi mai ales “intelectuali”, artişti, scriitori, filosofi, analişti, bărbaţi şi femei de ştiinţă, anumiţi jurnalişti de asemenea, anumiţi specialişti media, care ar avea chef să se exprime asupra mediilor sau să analizeze mediile în ritmul în care încercăm să o facem împreună, aici şi acum.

Jacques Derrida/Bernard Stiegler

Jacques Derrida (1930-2004) a studiat filosofia la Şcoala Normală Superioară din Paris, unde a şi predat apoi (1965-1984). După 1970, şi-a împărţit timpul între Paris (EHESS) şi Statele Unite (cursuri şi conferinţe la Johns Hopkins, Yale, Irvine). Iniţiator al deconstrucţiei ca strategie de lectură/critică - aplicată deopotrivă filosofiei clasice, literaturii, discursului ştiinţelor umane, dreptului, politicii ori arhitecturii -, el porneşte în formularea poziţiilor sale de la recitirea textelor majore ale metafizicii, în felul făcut posibil de gîndirea lui Heidegger şi de semiologia lui Saussure (şi, de asemenea, de autori precum Nietzsche, Freud, Bataille ori Blanchot). Unul dintre cei mai originali gînditori ai secolului XX, Derrida a demonstrat pe larg cum idealul de coerenţă şi claritate al discursului în sens clasic (metafizica acestuia) e minat de aporiile sale constitutive, în a căror escamotare/ştergere rezidă chiar producerea sa.

Bernard Stiegler este doctor în filosofie al Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris. Preşedinte al asociaţiei Ars Industrialis şi director al Institutului de Cercetare şi Inovare de la Centrul Georges Pompidou, a predat la universităţi din Franţa şi din alte ţări. Fost director de program la Colegiul Internaţional de Filosofie, a făcut parte din conducerea INA (Institutul Naţional al Audiovizualului) şi a IRCAM (Institutul de Cercetare şi Coordonare Acustică/Muzică) din Franţa. A publicat numeroase lucrări în ultimii douăzeci de ani, dintre care trebuie amintite seriile La Technique et le Temps (trei volume, 1994-2001), De la mysere symbolique (două volume, 2004-2005), Constituer l'Europe (două volume, 2005) şi Mécréance et discrédit (trei volume, 2004-2006).