Creativitate in matematica. Nivel gimnazial si liceal
Pret de lista:
|
1000
|
Preț: |
807 |
Reducere: |
193 lei (19%) |
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 5 zile
- Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Activitatea creatoare a elevilor poate fi stimulată atât prin folosirea unor metode, procedee şi tehnici, cât şi prin asigurarea condiţiilor care o facilitează.
Direcţia stimulării creativităţii prin instituirea unui �climat creativ" impune instituirea unui sistem de condiţii care să favorizeze manifestarea plenară a potenţialului creativ al elevilor.
Un însemnat rol pe această linie îl are măiestria învăţătorului/profesorului de a îndemna pe copii să înveţe din iniţiativă proprie, să caute noi legături între date, să emită idei şi să perfecţioneze ideile altora, să facă propuneri originale, să-şi imagineze şi să găsească soluţii problemelor întâlnite, toate acestea şi altele încă însemnând încurajarea proceselor gândirii creative.
Practica unui învăţământ modern presupune cooperarea între învăţător/profesor şi elev şi între elevii din cadrul grupului, pentru realizarea sarcinilor instructiv-educative.
Prin instituirea unor astfel de relaţii în procesul de învăţare se realizează atât îndrumarea
si dirijarea elevului pe calea cea mai scurtă a cunoaşterii, stimulând depăşirea punctelor cheie, a obstacolelor care ar determina inhibarea acestuia, cât şi stimularea iniţiativelor, a spontaneităţii şi creativităţii personale. De la dirijarea de către învăţător/profesor a activităţii elevului se ajunge mai târziu la autodirijare, cu eficienţă, a propriei activităţi de gândire.
Trebuie să se acţioneze, totodată, pentru crearea de atitudini şi dispoziţii de ordin afectiv şi caracterial, cu care elevii să abordeze în mod conştient, activ şi productiv problemele învăţării şi cunoaşterii.
în acest context, curriculum-ul şcolar trebuie să definească un cadru coerent şi flexibil în care cooperarea şi competiţia, gândirea independentă, opinia liber exprimată şi argumentaţi atitudinile sociale pozitive să fie elemente ce definesc personalitatea umana.
Experienţa mea profesională îmi permite să susţin că există numeroase resurse nevalorificate cu referinţă la studierea metodelor şi tehnicilor creative şi euristice utilizate la predarea matematicii în liceu şi impactul lor asupra dezvoltării gândirii matematicii creative, flexibilităţii şi originalităţii ei.
Noutatea temei constă în faptul că în cercetările din domeniul didacticii matematice , lipsesc cercetări experimentale privind studierea impactului metodelor creative şi în special a celor euristice , utilizate în predarea matematicii , asupra dezvoltării gândirii creative, matematice a elevilor.
Pentru a rezolva problemele, situaţiile noi pe care omul le întâlneşte e important să aibă o gîndire dezvoltată, creatoare, divergentă, definită ca o gîndire multidirecţională, care reuneşte originalitate, flexibilitate etc.
Cercetările psihologice demonstrează că formarea gândirii creatoare, critice a elevilor necesită folosirea metodelor speciale în învăţămînt. Elevului trebuie să-i creăm condiţii de învăţare pentru ca să i se dezvolte spiritul creativ.