ATENŢIE! Aceasta carte nu este disponibila in stoc,
ci doar la cererea clientului o putem achizitiona. Din aceasta cauza, timpul
de livrare depinde de fiecare editura. Va rugam sa comandati doar daca sunteti
de acord cu aceasta intarziere.
Această carte face parte dintr-o serie mai amplă de comentarii dedicate procedurii insolvenţei, serie deschisă cu volumul privind Răspunderea membrilor organelor de conducere şi care se va întregi prin publicarea a încă două volume: Reorganizarea judiciară şi Falimentul.
Fundamentate în bună măsură pe experienţa de magistrat a autorului, care se raportează în primul rând la practica judiciară şi aduce soluţii, prin îmbinarea situaţiei concrete cu litera legii, aceste comentarii se adresează mai ales practicienilor şi subliniază importanţa şi rolul existenţei unui sistem corespunzător insolvenţei.
Pornind de la aspectele normate prin Legea nr. 85/2006, această lucrare prezintă partea generală a procedurii insolvenţei: domeniul de aplicare al legii, termeni şi expresii specifice, delimitarea rolurilor în procedură (practicianul în insolvenţă, creditori, debitori, administrator judiciar, lichidator, persoane de specialitate, administrator special), cheltuieli aferente procedurii, acţiuni în anularea unor transferuri efectuate de debitor în dauna creditorilor precum şi menţinerea sau denunţarea unor contracte.
Deocamdata nu exista un cuprins al acestei carti
Deocamdata nu exista nici un comentariu la aceasta carte