Descriere:
Lucrarea este concepută ca o completare necesară a cursului de drept penal, partea generală şi are ca scop înlesnirea cunoaşterii instituţiilor dreptului nostru penal, pornind de la problemele care s-au ridicat în practică în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legii penale. Formularea problemelor s-a făcut pe baza datelor menţionate în hotărârile judecătoreşti publicate în literatura de specialitate. S-a urmărit prin aceasta ca studenţii să ia cunoştinţă de realitatea fenomenului infracţional, în diferitele manifestări concrete ale acestuia, de sursa, atât obiectivă cât şi subiectivă, a problemelor ridicate în practică, precum şi de modul cum acestea au fost soluţionate de organele noastre judiciare.
Lucrarea cuprinde două părţi. În partea I sunt prezentate problemele, în ordinea textelor din Codul penal. Am considerat necesar să reproducem, în această parte a lucrării, textele din partea generală a Codului penal, dând astfel posibilitatea studenţilor să raporteze problemele la dispoziţiile legale în legătură cu care au fost ridicate.
S-a ţinut seama de modificările aduse legislaţiei penale până la 1 iunie 2008.
Partea a II-a a lucrării cuprinde soluţiile problemelor şi literatura de specialitate alcătuită din articole, studii, note şi comentarii privitoare la diferite instituţii ale părţii generale a dreptului penal.
Deocamdata nu exista un cuprins al acestei carti
Deocamdata nu exista nici un comentariu la aceasta carte