De exact o suta de ani dureaza polemica dintre prietenii trecutului si cei care sunt mereu gata sa croiasca geometria moderna a Bucurestilor. Chiar astazi, unii mai tresar de bucurie vazand ca s-a mai pastrat cate o casa neoclasica dintre acelea risipite generos de sfarsitul veacului al XIX-lea, sau zvacnesc de furie in fata inca unei nazdravanii pretentioase din beton si sticla. Nu e nici prejudecata, nici reflex temperamental. Problema e alta: evitarea stridentelor si cautarea unui echilibru care, crutand vechiul ori de cate ori e posibil, ar satisface macar unele cerinte ale dezvoltarii orasului. Situatia s-a complicat insa prin doua exigente de ordin cu totul diferit. Profesia in tara noastra n-are o traditie indelungata. Dumnezeu stie cine si cum a construit Cozia lui Mircea cel Batran, bisericile lui Stefan cel Mare sau cetatile de piatra ale Moldovei rasaritene, turlele rasucite de la Arges, Trei Ierarhi cu infloriturile migalite ca o miniatura orientala, formidabilul baroc polono-rusesc de la Golia, dantelaria Hurezilor etc. Nevoia tuturor de consolidare, vadita in ultimii ani, arata ca, din punctul de vedere al rezistentei, aceste ziduri, inaltate totdeauna in graba, lasa mult de dorit. De aceea, vom pregeta sa repetam ca mestesugul constructiei a fost o vocatie din vechime a romanilor, asa cum s-au laudat generatiile trecute.

Deocamdata nu exista un cuprins al acestei carti

Deocamdata nu exista nici un comentariu la aceasta carte

Adauga un comentariu