Daca exista o trasatura caracteristica a civilizatiei japoneze de-a lungul veacurilor, aceasta este fascinatia sa pentru natura efemera a lumii si constanta ei reinnoire."Nimic nu dureaza, totul se transforma" - acest proverb Zen este valabil si pentru cautarea placerii de o clipa, spre care tinde Ukiyo-e, arta din epoca Edo, care se straduia sa retina imagini ale unei lumi "trecatoare si schimbatoare". Palatele si manastirile erau construite din lemn si din hartie, tocmai celor mai simple locuinte. Pamantul, paiul orezului sau trunchiul de bambus erau tot la fel de pretioase precum lacul si matasea. In ceremonia ceaiului sau in ritualul trasului cu arcul, fiecare gest trebuia sa duca la constiinta de sine si a lumii. Aceasta relatie intre intim si exterior este vadita si in aranjarea gradinilor, impusa de necesitatea de a capta bunavointa zeilor (kami), spirite ale naturii. Chiar si in zilele noastra, Japonia - asa cum ne este prezentata de Nelly Delay - ramane credincioasa tuturor acestor traditii, fiind eterna prin cultul sau pentru frumos.

Adauga un comentariu