Cartea conţine peste 150 de variante de exerciţii, jocuri antrenante şi amuzante, scurte explicaţii de gramatică, precum şi variate posibilităţi de însuşire a unui vocabular diversificat şi adecvat universului preocupărilor elevilor.
Materialul devine, astfel, un ajutor atractiv şi util pentru lucrul în clasă, alături de profesor, dar este şi o sursă generoasă de teme pentru acasă.
Elevii care parcurg primul an de studiu al limbii franceze vor îndrăgi această carte! Ei sunt încurajaţi să lucreze şi singuri..... Mai ales că pot deveni, la sfârşitul drumului propus de autoare, posesorii unei diplome de „Zâna cea bună” sau de „Făt-Frumos”! Aceasta dacă vor trece de toate încercările vrăjitoarei.
Pentru alcătuirea acestui auxiliar s-a ţinut cont de prevederile programei de limba franceză aprobate de ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Cartea poate fi utilizată indiferent de manualul după care se studiază în clasă.
Deocamdata nu exista un cuprins al acestei carti
Deocamdata nu exista nici un comentariu la aceasta carte