Eu îi previn pe cei cărora le dau în grijă să zică „rugăciunea lui Iisus”, că cel dintâi lucru ce se întâmplă cu un om care începe să se ocupe de sufletul său este că îsi descoperă mizeria din suflet. Se dezlăntuie niste furtuni de gând, care nu se întâmplă decât atunci când scormonesti la ele... Omul se sperie de gândurile care îi vin si se lasă de rugăciune. Eu nu m-am speriat. Nu pentru că n-am avut mizerie în suflet. Am avut. Dar m-am rugat în continuare si asa mi s-a limpezit sufletul, cu vremea.
Acesta este primul rezultat din preocuparea aceasta lăuntrică: că te cunosti pe tine însuti, că-ti cunosti partea negativă, mizeria din suflet, si că te poti lupta cu gândurile care vor să se înstăpânească în tine. Să stiti că lupta aceasta de gând este o chestiune esentială si în isihasm si în viata crestină în general. Fără angajarea aceasta nu există îmbunătătire reală. Până la urmă Dumnezeu ne ajută si ne limpezeste, pentru că noi tinem seama de Dumnezeu.
Un alt rezultat pe care l-am avut a fost o bucurie atât de mare că n-o pot spune. Câteodată mă gândeam: Oare n-o să mi se întâmple ceva? Oare n-o să mor de bucurie, de câtă bucurie aveam din rugăciune?
Stim un singur lucru foarte important si anume că prin metoda aceasta de angajare ni se limpezeste mintea, ajungem la linistea sufletească, ajungem să facem fată usor tuturor greutătilor din lumea aceasta, câte ne vin în fată.
