Buletinul Societăţii de Ştiinţe, vol. VIII, Bucureşti, p. 466-468.
Mrazec, L. (1899) – Sur l’existence d’anciens glaciers sur le versant sud des Carpathes Méridionales, Buletinul Societăţii de Ştiinţe, vol. VIII, Bucureşti, p. 466-468.
Despre existenţa vechilor gheţari pe versantul sudic al Carpaţilor Meridionali
Autor L. Mrazec
Într-o comunicare susţinută anul trecut în cadrul societăţii am confirmat observaţiile făcute de Lehmann cu privire la existenţa vechilor gheţari în Masivul Parâng. Pe lângă circurile descoperite de acest geograf pe versantul nordic al masivului (Slivei şi Roşiile) am constatat că există încă două circuri pe versantul estic: Găuri şi Gâlcescu şi un circ la obârşia văii Lotrului: Mohoru.
În consecinţă m-am gândit că „expunerea circurilor din Alpii Transilvaniei este aceeaşi cu a celor din Norvegia şi totodată a întregii Europe Centrale şi anume, spre nord sau spre est. Doar Masivul Retezat face excepţie, deoarece găsim circuri foarte importante şi pe versantul sudic, dar, trebuie să ţinem cont de faptul că masivul este adăpostit din sud de Munţii Cerna”.
Vizitând anul acesta de două ori Parângul am descoperit încă două mici circuri pe versantul său sudic. Unul este situat între munţii Ieşu şi Coasta Pietroasă, al doilea constituind obârşia torentului Romanu. Primul este mic, este puţin larg, sculptat în granit şi gnais granitic şi prezintă roci rotunjite frumos. Este posibil, de altfel, ca micile excavaţii, zănoagele masivului, cum este Zănoaga Mândrei, să fi găzduit mici gheţari în trecut.
La est de valea superioară a Lotrului se întâlnesc încă două circuri numite Valea Urdele şi Valea Muntinului, a căror origine glaciară nu pare a fi sigură. După cum zice Popovici-Haţeg un circ glaciar se întâlneşte şi pe versantul sudic al Bucegilor.
Putem deduce după prezenţa circurilor pe versantul sudic al masivelor Parâng şi Bucegi că circuri de origine asemănătoare trebuie să se găsească şi pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş.
Dar, sub raportul dimensiunilor nu s-ar putea face o paralelă între vechii gheţari de pe versantul sudic şi cei de pe versantul nordic, excepţie făcând Masivul Retezat, după cum am prezentat anterior. Dacă presupunerea mea, exprimată anul trecut, nu mai este de actualitate, este totuşi sigur că glaciaţiunea din masivele de peste 2000 m a fost mult mai extinsă pe versanţii nordici şi estici din aceste masive, decât pe versanţii lor sudici. Circurile de pe aceşti versanţi nu pot fi considerate, cel
1
Buletinul Societăţii de Ştiinţe, vol. VIII, Bucureşti, p. 466-468.
puţin în Masivul Parâng, decât mici excavaţii care abia întrerup panta sa. Este evident că aceşti gheţari nu s-au format decât în punctul de maxim al glaciaţiunii.
Dacă aspectul alpin – „Hochgebirgscharakter” – al masivului şi dacă topografia circurilor, berbecii glaciari, micile lacuri situate în rocă, adesea etajate, ca de exemplu în circul Gâlcescu, şi dacă dispoziţia în trepte a unora dintre aceste circuri îndepărtează deja orice îndoială asupra originii lor glaciare, până în prezent nu am putut să descoperim morene absolut tipice. Formele puţin înalte, formate din blocuri adesea de dimensiuni colosale sunt întâlnite aproape în toate circurile, dar, după cum am avut deja ocazia să spun, avem de-a face în acest caz doar cu acumulări la baza câmpurilor de zăpadă. În acest moment am atrat atenţia asupra depozitelor care se găsesc la Boianu şi care poate sunt resturi ale unei morene. Anul acesta studiile mele pe Valea Lotrului au fost împiedicate de o vreme rea continuu, doar în timpul calmării de câteva minute am putut observa zona Cărbunele, o pantă împădurită, care se găseşte în faţa acestei regiuni, deasupra circului Găuri şi în continuare spre nord a depozitelor de la Boianu. Este posibil ca în acest caz să avem de-a face cu o morenă.
Articol tradus în limba română de:
Răboj Cătălina
catalinaraboj@k.ro