Paradoxul vrea ca, prin tradiţie, publicitatea să fie respinsă din câmpul cultural în acelaşi timp de universitari docţi apărători ai purităţii "culturale" elitiste, de intelectuali impregnaţi cu ideologie anticomercială, dar şi de producători de publicitate, de cârmuitori de agenţii […] Că iubim sau nu această idee, că este mai mult sau mai puţin populară potrivit modelor, că protagoniştii înşişi revendică sau neagă acest lucru, publicitarul apare ca actor, conştient sau inconştient, al unei pedagogii sociale, instituitor de mode, profesor de moduri de viaţă, director de conştiinţă socioculturală. Iar anunţătorul, în cea mai umilă dintre reclame, joacă un rol de sponsor cultural. Ca să faci acte de cultură nu este întotdeauna nevoie să construieşti muzee, să lansezi vapoare în curse transatlantice, să ridici statui sau să finanţezi fresce; mesajele cotidiene, efemeride ale comunicării sociale sau politice, dar în special ale publicităţii comerciale pentru bunuri de consum, echipamente sau servicii, sunt într-o manieră mai autentică producătoare de civilizaţie, căci propagă stiluri de viaţă.

Deocamdata nu exista un cuprins al acestei carti

Deocamdata nu exista nici un comentariu la aceasta carte

Adauga un comentariu