Citind aceste pagini, mi-am dat deodata seama ca am tacut bine atitia ani de zile. Neputinta de a ma exprima m-a facut, desigur, nefericit, dar ceea ce pina acum m-a impiedicat sa vorbesc liber a fost tocmai "sentimentul constient al insuficientei personale". Veninul strins in mine nu atinsese concentratia necesara pentru a deveni leac. Eram pur si simplu necopt. A trebuit sa cunosc spaima carnii si lehamitea ultima a sufletului, sa ma desprind de oameni care plecind au luat parti din mine, sa-mi ingrop prieteni, sa traiesc o revolutie si sa am socul intilnirii cu poporul meu, sa ma destram, sa ma detest, sa ma inec in regrete si remuscari si sa mai vreau, totusi, sa ma adun din nou. Fara toate astea, orice pagina scrisa in nume propriu nu este decit o enorma palavrageala.

GABRIEL LIICEANU