Traducere din limba engleza si note de Dana Craciun.

La 14 februarie 1989, de Ziua indragostitilor, Salman Rushdie a fost sunat de un jurnalist de la BBC, care i-a spus ca fusese „condamnat la moarte” de ayatollahul Khomeini. Atunci a auzit pentru prima data cuvintul fatwa. Ce crima comisese? Era autorul romanului intitulat Versetele satanice, acuzat de a fi fost „impotriva Islamului, a profetului si a Coranului”.

Asa incepe aventura extraordinara prin care un scriitor a fost obligat sa intre in subterana, sa se mute in permanenta dintr-o casa in alta, sub protectia echipelor inarmate de politie. I s-a cerut sa aleaga un pseudonim pe care politia sa-l poata folosi. S-a gindit la scriitorii lui preferati si la diverse combinatii intre numele lor; atunci i-a venit ideea: Conrad si Cehov – Joseph Anton.

Cum traiesc un scriitor si familia sa cu amenintarea mortii deasupra capului, mai bine de noua ani? Cum poate acel om sa-si vada de scris? Cum se indragosteste el si, mai ales, cum ii trece? Cum ii modeleaza disperarea actiunile si gindurile, ce anume il impiedica sa-si indeplineasca destinul, cum invata sa-si infrunte dusmanii? In extraordinarele memorii pe care le avem in fata, Salman Rushdie spune pentru prima data aceasta poveste: povestea uneia dintre cele mai importante batalii date pentru libertatea cuvintului in vremurile noastre. El vorbeste despre realitatea, citeodata intunecata, citeodata amuzanta, a convietuirii cu politisti inarmati, despre legaturile strinse care s-au format intre el si cei care-l protejau, despre lupta lui pentru a obtine intelegerea si sprijinul guvernelor, ale sefilor de agentii de securitate, ale directorilor de editura, ale jurnalistilor si ale celorlalti scriitori si, in fine, despre cum si-a recistigat libertatea.

O carte de o onestitate si o directete iesite din comun, convingatoare, provocatoare, emotionanta si de o importanta vitala. Si aceasta pentru ca Salman Rushdie a trait primul act al unei drame ce se petrece inca, in fiecare zi, in toata lumea.