Micul franciscan îmi arătase, la dreapta porţii, stânca pe care adormiseră Iacob, Ioan şi Petru, apoi, la câţiva paşi, lângă o coloană spartă, locul unde Hristos primise sărutul ludei. Eram singuri în Grădina Măslinilor.
Imi aminteam uimirile şi deznădejdile din copilărie, la prima lectură a Evangheliilor, întrebările care, de atunci, se formaseră în mintea mea, an de an, tot mai stăruitoare. Ce a fost şi ce reprezintă încă lisus pentru Israel? Ce taină îi desparte şi, totodată, îi uneşte? Dacă Nazarineanul venea să împlinească ideea iudaică, de ce l-au respins iudeii? Dacă El venea s-o desfiinţeze, de ce i-au supravieţuit?
De la părintele Bouhourspănă la părintele de Grandmaison, de la David Strauss până la Paul-Louis Couchoud, de la Joseph Salvador până la Claude Montefiore, de la Joseph Klausnerpână la Robert Eisler, cunoscusem lucrările închinate studiului vieţii lui, fie că o exaltau, fie că o tăgăduiau, fie că o reconstituiau pe bază de ipoteze. Apoi, cu memoria plină de controversele criticii, am vrut să-l caut pe învăţător pe meleagurile zbuciumărilor lui: dar, pe drumurile Galileei sau ale ludeei, la porţile Ierusalimului, înaintea Zidului Plângerii care se tânguie după Templul dispărut, El s-a îndepărtat tot mai mult de mine, cu fiecare zi.