Henryk Sienkiewicz (1846–1916) a pătruns în conştiinţa europeană şi universală datorită, în primul rând, romanelor istorice. Premiul Nobel acordat în anul 1905, după  ce în 1896 publicase Quo vadis, avea să-l impună ca pe unul dintre cei mai cunoscuţi şi populari romancieri din lume. Dincolo de interesul major faţă de istorie, pasiune manifestată încă de copil, Sienkiewicz era la curent cu ideile care se vehiculau în epocă, precum şi cu disputele purtate în zona literaturii şi artei. Excelent observator al evenimentelor şi al problemelor din viaţa socială şi politică, scriitorul s-a dovedit un fin cunoscător al sufletului uman şi mai ales al psihologiei feminine… Pentru a demonstra că este un "scriitor total", a trecut dincolo de preocupările istorice şi a scris câteva romane social - psihologice (Fără ideal, 1891; Familia Połaniecki, 1894; Convulsii, 1910), în care exprimă idei, atitudini, concepţii proprii nivelului de gândire de la sfârşitul epocii, demonstrând totodată că stăpâneşte structura şi tehnica altor specii literare (jurnalul, epistolografia, memoriile etc).  Structural, romanul se caracterizează prin descrierea detaliată a sentimentelor, dorinţelor şi trăirilor protagoniştilor, Sienkiewicz dovedindu-se un excelent cunoscător al psihologiei umane. Rigoarea descrierilor din jurnal atestă credibilitatea şi autenticitatea mărturisirilor. Dincolo de caracterizările la nivel individual, sunt importante cele trei ipostaze ale iubirii care se desprind în urma evoluţiei naraţiunii…Vă lăsăm să descoperiţi un roman fascinant cu o poveste asemenea…