Când a spus Ubi bene, ibi patria, Cicero se va fi gândit, probabil, la
cei care pot alege, la libertatea de-a pleca în căutarea unui loc căruia să-i
aparţină pe de-a întregul. Şi căruia să-i poată spune „acasă". Ce se întâmplă
însă cu cei a căror condiţie e surghiunul? Cum se reaşază în lume un
dezrădăcinat, în ce fel găseşte noi repere, care e harta vieţii lui, cu spaime,
îndrăzneli şi nădejdi?
Acasă între lumi, cartea de debut a lui Michael Solomon, este romanul
unui exilat ilustru, poetul Publius Ovidius Naso. însă povestea lui nu pleacă
doar din faptul istoric, ci şi din cuvintele gravate în templul lui Apollo din
Delfi: „Cunoaşte-te pe tine însuţi". De-a lungul Dunării de Jos la Tomis şi de
la Sulmona la Roma, Ovidiu îşi duce lupta cu demonii interiori, cu propriile
angoase şi obsesii. El calcă mereu pe frontiera care desparte realul de
ipotetic, viaţa de moarte, iubirea de ură, gloria de uitare. Şi caută, cu
febrilitate de explorator, acel loc în care să se simtă acasă. Să fie totuşi
acest acasă Roma, cu pericolele induse de jocurile politice, mai ales după
moartea împăratului Augustus? Sau poate Tomis, capul de lume despre care se
vorbesc atât de multe şi se ştiu atât de puţine? Scriind Metamorfozele,
Ovidiu se metamorfozează el însuşi, dându-şi seama în cele din urmă că locul lui
optim nu are un contur precis, ci se situează între lumi. Iar expediţiei lui se
autocunoaştere i se suprapune o alta, pe care o întreprinde însuşi autorul
romanului, cu fiecare pagină scrisă. Acasă între lumi nu e doar un titlu,
ci şi cartea de vizită pe care prozatorul şi protagonistul lui o împart dincolo
de timp, moravuri, meridiane şi ideologii.