Lucrarea este structurata in patru capitole distincte, dintre care primele doua prezinta succint si in maniera unui curs universitar, cateva repere teoretice esentiale  pentru intelegerea semnificatiilor conceptuale ale termenilor competenta sociala si personalitate si a modelelor teoretice pe care a fost fundamentata evaluarea acestor doua domenii dinamice ale functionarii individului uman.

I. Despre conceptul de competenta sociala, exista in literatura de specialitate autohtona cateva referinte, si-anume: M. Argyle (1998). Competentele sociale. In S. Moscovici (coord.).
Psihologia sociala a relatiilor cu celalalt. Iasi: Editura Polirom; M. Caluschi (2001). Competentele sociale. In Probleme de psihologie sociala. Iasi: Editura Cantes; O. Gavril
(2002).

Asertivitatea – de la abilitate la competenta. Iasi: Editura Performantica; M. Constantinescu (2004). Competenta sociala si competenta profesionala. Bucuresti: Editura Economica. Primul dintre autori a impus conceptul si termenul ca atare in circuitul stiintelor socio-umane. Insa, niciuna dintre referintele pe care le-am amintit nu vizeaza in mod explicit relatiile dintre competentele sociale pe care le poseda o persoana si factorii de personalitate care, alaturi de situatiile de viata, experientele de invatare, influentele sociale, culturale, economice si politice, sunt factori explicativi pentru diferentele interindividuale, in ceea ce priveste comportamentele pe care individul uman le manifesta in diverse contexte. Volumul Competente sociale si personalitate isi propune sa suplineasca aceasta absenta.

II. Volumul pe care il propun pentru editare reflecta preocuparile stiintifice, pe care le am in aria tematica a psihologiei personalitatii si in cea a psihologiei sociale. L-am organizat in patru capitole distincte, dintre care primele doua prezinta – succint si in maniera unui curs universitar – cateva repere teoretice, pe care le-am considerat ca fiind esentiale  entru intelegerea semnificatiilor conceptuale ale termenilor competenta sociala si personalitate si a modelelor teoretice pe care a fost fundamentata evaluarea acestor doua domenii dinamice ale functionarii individului uman.
Psihologul englez M. Argyle (1998) a propus un model descriptiv si explicativ al competentelor sociale, in care diferentiaza sapte componente: asertivitatea, gratificatia si sprijinul, comunicarea nonverbala, comunicarea verbala, empatia si cooperarea, cunoasterea si rezolvarea problemelor, respectiv prezentarea de sine. Autorul englez considera competentele sociale ca fiind dobandite in cursul experientelor din viata de familie (deci, prin educatie), prin interactiunile din cadrul grupurilor informale de prieteni si, mai tarziu, prin interactiunile prilejuite de activitatea profesionala in diverse organizatii. De aceea, in cadrul primului capitol, am prezentat pe larg acest model. Pe langa caracteristicile definitorii si variabilele in functie de care se diferentiaza competentele sociale in populatia generala (sexul, varsta, clasa sociala, trasaturile de personalitate, bolile mentale, natura experientelor interpersonale pe care individul le traieste, etc.), sunt trecute in revista cateva principii, respectiv programe de antrenament in vederea educarii si dezvoltarii competentelor sociale.

In cadrul celui de al doilea capitol, am prezentate trei modele de factura psihometrica, are au avut un impact deosebit in teoria psihologiei personalitatii (descrierea si explicarea modului in care este structurata si organizata personalitatea individului uman) si in practica evaluarii acestui domeniu: modelele factorial-ierarhice propuse de H. J. Eysenck si R. B. Cattell, respectiv modelul Big Five.
Ultimul dintre modelele psihometrice ale structurii personalitatii a fost valorificat in cadrul studiului aplicativ pe care l-am intreprins si ale carui rezultate sunt prezentate in al
treilea capitol al volumului.

Am redactat volumul Competente sociale si personalitate avand convingerea ca va fi util tuturor persoanelor (studenti si specialisti in psihologie, stiinte educationale, asistenta sociala, educatori si profesori, formatori, manageri, etc.) care sunt interesate de problematica competentelor care contribuie la reusita individului uman in plan social si profesional.