In marea tradiţie a filozofiei, Noica refuză orice lamentaţie asupra soartei culturii europene. El află un sens pentru toate avatarurile suferite de ea timp de mai bine de două milenii – acela, tocmai, de a fi ştiut să integreze toate experienţele şi, mai ales, de a fi ştiut să propună un model care a sfârşit prin a se impune lumii întregi. Descrierea fenomenologică pe care o face acestui model sfârşeşte printr-un racursiu al istoriei continentului nostru, în care fiecare epocă e aşezată sub semnul unei categorii gramaticale.