Autoarea trece in revista principalele direcţii din teoria critica a ultimelor doua decenii, a caror sursa empirica este literatura publicata la graniţa dintre secole. Din studiul paralel, al limbajelor teoretice şi al lumilor ficţionale, se poate observa omogenitatea epistemica şi retorica a operelor literare aparţinand unei faze din istoria literaturii, forţa modelatoare a unui spirit al timpului care se manifesta dincolo de graniţe geo-politice. Totodata, printr-o lectura comparatista, se poate demonstra capacitatea impresionanta a unei literaturi naţionale de a reface, intr-un timp foarte scurt, legaturile cu marile centre de cultura şi de a „negocia”  cu succes forme şi idei literare ale unei epoci comparabile, prin ambiţiile enciclopediste şi de sinteza, cu Renaşterea. Abordarea are caracter interdisciplinar, la graniţa dintre studiul filologic şi modelele epistemologice furnizate, in epoca numita a „complexitaţii”, de ştiinţa dominanta: fizica cuantica.