„In condiţiile crizei noastre existenţiale, ştiinţa nu mai are nimic să ne transmită. Ea exclude īn chip principial tocmai acele īntrebări care sunt cele mai arzătoare pentru omul acestor timpuri de restrişte, livrat celor mai catastrofale răsturnări: īntrebările privitoare la sensul sau la lipsa de sens a īntregii noastre existenţe omeneşti. Dar nu pretind oare aceste īntrebări, īn generalitatea şi īn necesitatea lor valabilă pentru toţi oamenii, nişte meditaţii de ordin general şi nişte răspunsuri izvorāte dintr-o evidenţă raţională. Īn calitate de filozofi ai acestui prezent, noi ne-am trezit īn mijlocul unei dureroase contradicţii existenţiale. Căci noi nu putem să abandonăm credinţa īn posibilitatea filozofiei, īnţeleasă ca sarcină, aşadar īn posibilitatea unei cunoaşteri universale. Mai mult, īn calitate de filozofi ce īşi iau propria misiune īn serios, noi ştim că avem vocaţia acestei sarcini.“ (Edmund HUSSERL)