Jocul ielelor este şi un „roman“ dramatic al formării, un bildungsroman întrerupt de moartea eroului. El nu poate supravieţui ideii că lumea nu încape în cele zece porunci. Este şi sensul metaforei din Patul lui Procust, celebrul roman proustian al lui Camil Petrescu, invocată şi în Danton: „Totul este coruptibil“, conchide Gelu Rus-canu, întristat şi nedrept. Nimic nu este întreg şi frumos şi nici nu poate deveni. Toate se împlinesc numai „până la o palmă de pământ“, spune Ruscanu cu un aer melancolic, după ce i se explică faptul că eliberarea din temniţă a muncitorului Boruga este mai importantă decât compromisul cu ministrul Justiţiei. El nu are încă privirea de gheaţă a lui Robespierre din Danton, doar o tristeţe caldă care îi moaie timbrul, şi se sinucide pentru că nu mai poate judeca pe nimeni cu asprime. Cel ce se omoară aleargă după o imagine pe care singur şi-a făcut-o despre sine. Malraux spunea că nimeni nu se sinucide decât pentru a exista. Ruscanu îşi trage un glonţ în cap pentru a supravieţui ca incoruptibil.

MIRCEA GHIŢULESCU