Primul volum al Istoriei ţării noastre tratează elementele de bază ale evoluţiei cultural-istorice, de la apariţia omului pe teritoriul României până la cucerirea romană. Partea I a acestui volum acoperă cea mai mare durată a istoriei României, din paleolitic până la prima perioadă a epocii fierului, inclusiv (cap. I-III). Acest interval de timp, de aproximativ un milion de ani, ocupă un loc de primă importanţă în ansamblul istoriei României, aflându-se la temelia întregului edificiu al evoluţiei ulterioare. Un deosebit interes prezintă, fireşte, particularităţile cultural-istorice ale societăţii umane din spaţiul carpato-danubian din această perioadă, în strânsă legătură cu evoluţia culturilor europene, îndeosebi ale acelora din sud-estul Europei, dar şi cu civilizaţiile evoluate ale Orientului Apropiat. Partea a II-a a volumului (cap. IV-X) cuprinde o perioadă relativ scurtă, de circa 600 de ani, în care prezenţa izvoarelor scrise alături de cele arheologice îngăduie o abordare nominală a fenomenelor istorice, în sensul îmbinării evoluţiei culturale cu cea a faptelor propriu-zise. Punctul culminant al istoriei Daciei preromane îl reprezintă răstimpul cuprinzând domniile regilor Burebista şi Decebal, reflectat arheologic în ceea ce se înţelege prin „civilizaţia geto-dacă din perioade de maximă dezvoltare” (cap. VIII-X).