Tratatul Despre generare si nimicire (cunoscut mai ales cu titlul latin De generatione et corruptione si tradus acum pentru prima data in limba romana) a fost scris in jurul anului 336 i.e.n. Continuind Fizica si Despre Cer, tratatul Despre generare si nimicire cerceteaza fenomenele si elementele sublunare cu accent special pe generarea si nimicirea ciclica a acestora. Ca si in alte lucrari, si aici Aristotel discuta critic teoriile despre miscare, materie si elemente ale predecesorilor sai, precum Democrit, Empedocle, Anaxagoras sau Platon, fiind astfel una dintre sursele esentiale pentru cunoasterea filosofiei presocratice.   „Aristotel nu «a tinut stiinta in loc», nici nu «a deturnat-o» de la calea justa. Dimpotriva, fara contributia sa decisiva, stiinta autentica ar fi ramas mult in urma. Caci aceasta consta mai putin intr-o colectie de «intuitii sclipitoare si patrunzatoare», cit reprezinta un corpus intemeiat pe o metoda rationala, uniforma... De aceea probabil, chiar a gresi, dar cu o buna metoda – ceea ce este inevitabil in stiinte –, este in final mai pretios decit a cadea din intimplare si intuitiv peste un mare adevar. ” (Andrei Cornea)