între mai 1930 si iulie 1943 au fost multi cei care ciuleau urechea la radio
când venea ora conferintelor tinute de Constantin C. Giurescu pe teme
de istorie româneasca. Profesorul se adresa atunci marelui public,
pret de 15 sau 30 de minute, fermecându-l cu povesti documentate
despre marii voievozi, despre târgurile disparute ale tarii sau vechile
ei judete, relatând cum se împartea dreptatea odinioara pe aceste
meleaguri si ce gusturi de lux aveau boierii, cum au întemeiat Petru
si Asan un stat la sud de Dunare si cum s-a petrecut miracolul Unirii.
Unii, fascinati de stiinta profesorului – expusa simplu, dar în cadenta,
cu fior si cu umor pe alocuri –, au devenit istorici. Ceilalti au ramas
cu nostalgia unui fel de a fi patriot fara iesiri patriotarde, demn fara
mîndrie ridicola. Poate ca marea lectie a profesorului Constantin
C. Giurescu chiar asta a fost : cum sa le împartasesti în chip placut
tuturor rodul unor cercetari trudnice, oferindu-le totodata si atitudinea
justa fata de istoria neamului din care se trag.
