Povestindu-se, la 70 de ani, Gheorghe Parusi îşi continuă, deloc surprinzător, opera de cronograf : mai întîi Cronica Bucureştilor, întocmită de el din document şi sentiment, apoi Cronologia Bucureştilor (20 septembrie 1459-31 decembrie 1989), iar acum propria lui « istorie » în date, trăiri şi fotografii. Omul acesta e chiar o părticică a Capitalei – iar dacă s-a plimbat cîţiva ani şi prin ţară, a fost numai pentru a se simţi şi mai bucureştean.
Uzînd din plin de modestia hîtră şi dibace a mahalalei Vergului, dar şi de rigoarea filologului devenit profesor de română şi bibliotecar al Academiei, relatează tocmai acele decenii despre care din ce în ce mai mulţi deja cer lămuriri. Aflăm cum puteai să te aperi de ce era mai rău după 1945 ocolind, adaptîndu-te, rezistînd, alegîndu-ţi bucuriile şi tovărăşiile sincere. Cu cît mai puţine iluzii, dar nu fără speranţă, cu omenie, cu mult umor şi cu o credinţă discretă în datorie şi în lucrul bine făcut... dacă tot te-ai apucat de el.
O fermecătoare cronică a unui localnic devotat.
