Precocitatea intelectuală a lui Hasdeu este o ramificare simultană a complexelor lui însuşiri. Hasdeu nu este un adolescent exploziv care se va stinge sau se va corecta o dată cu momentul corespunzător crizei; adolescenţa lui spirituală este o primăvară, o prefigurare a maturităţii pe toate laturile. Între începuturile lui şi realizările mature există raportul dintre floare şi fruct; toate florile vor rodi însutit, şi nici
un fruct al maturităţii nu va fi sterp. În acest sens, genialitatea hasdeeană este o evoluţie organică. Seva din ramurile tinere va hrăni arborele, până în toate celulele lui vii, cu un fel de simetrie lăuntrică. [...] Cu inspiraţia istorică, Hasdeu îmbină erudiţia, folclorul, pasiunea pentru limbile slavice şi pentru lingvistică în genere. Spiritul lui se formează nu succesiv, ci simultan, aşa cum îşi va alterna feţele creatoare, la maturitate, cu o mare putere de asimilare, cu o mobilitate de informaţie şi de sinteză uimitoare. Geniul hasdeean este o surpriză continuă, în începuturile lui confuze, ca şi-n realizările lui cristalizate.
Pompiliu Constantinescu

MUNTELE Şl VALEA
Nebun, nebun de mii de ori
Acel ce cată grâu şi flori
Pe munţii rătăciţi în nori:
Sunt tari: sunt nalţi, sunt de granit,
Dar fruntea lor cea triumfală
Abia rodeşte cu sfială
Un muşchi mănunt şi otrăvit.
Priviţi, priviţi aceste văi, De râuleţe şi de căi, De busuioace şi de clăi Brăzdate ca un curcubeu: Se scaldă struguru-n lumină, Şi. iese mierea din albină, Şi totu-i plin de Dumnezeu!
Nu sus, nu sus la cei avuţi, în norii fumului pierduţi, Se nasc fecundele virtuţi. Poporul ce suspină jos E singur valea roditoare, în care creşte grâu şi floare, Bun şi frumos!...