Curiozitatea lui Adrian Majuru pare infinită. Ea l-a condus cu vremea spre o formaţie interdisciplinară incluzând etnografia urbană, etnologia, antropologia, psihopatologia, sociologia. Cu instrumente atât de diverse, a scris fără complexe despre: cerşetorie, delincvenţă, vagabondaj, sinucidere, nebunie, prostituţie, ca să nu enumăr decât o parte dintre aceste teme ce ţin de sfera marginalului şi a undergroundului. Ceea ce au în comun studiile sale — toate cu aerul unor poveşti senzaţionale — este că sunt toate legate de istoria Bucureştilor.
Graţie preocupării sale — şi folosesc termenul doar fiindcă cel de obsesie riscă să aibă o nemeritată conotaţie negativă — pentru misterele şi întunecimile marelui oraş, pentru ceasurile lui de slavă, ca şi pentru personajele sale pestriţe şi pitoreşti, Adrian Majuru este creatorul unui Bucureşti balzaciano-dickensian, fremătând de viaţă, lumină, cruzime, mister şi poezie.
Mai mult chiar, Adrian Majuru este expertul al cărui nume îţi vine primul în minte atunci când rosteşti cuvântul Bucureşti.
Doina Jela
