Emil Pavelescu, prezent la datorie (o maşină a Salvării din Capitală pe care e conducător auto) şi în L’album mondial de la peinture naïve (Editura Hervas), se vădeşte a fi unul dintre cei mai savuroşi comentatori ai mediului urban, periferic, de altădată.

Bucureştiul vechi (adică cel al copilăriei lui) învie, cu o rară acuitate, în maniera jovialităţii antonpaneşti, pe suprafeţe modeste, tratate decorativ, deci acoperite cu migala lucrului de croşetă. Una dintre trăsăturile specifice ale picturii sale e umorul, umorul cu poantă, de unde şi necesitatea citirii atente a imaginii, pe care şi-l aplică cu dezinvoltură şi sieşi, şi lumii artistice profesioniste, dar mai ales vieţii. Avem senzaţia că de dragul lui e în stare să sacrifice totul, nu şi culoarea însă.

Cornel Radu CONSTANTINESCU