în 1936, “Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobânzii şi a banilor” a şocat atât lumea academică, cât şi cercurile politice. Cu toţii ştiau că politicile economice recomandate de economiştii neoclasici nu mai erau funcţionale, dar de-abia acum înţelegeau că deveniseră inaplicabile, dat fiind noul context economic şi politic. Cartea tăia toate nodurile Gordiene ale dezbaterilor pe tema determinării producţiei globale şi, în consecinţă, a folosirii mâinii de lucru, considerând că factorul determinant poate fi cererea agregată.
Printre conceptele revoluţionare promovate de Keynes se numară: imposibilitatea echilibrului dintre ofertă şi cererea de bunuri şi servicii, conducând în cele din urmă la disfuncţiuni precum şomajul; ineficienţa mecanismelor concurenţiale ale pieţei libere de a asigura şi menţine echilibrul economic; posibilitatea de a utiliza politicile fiscale şi monetare pentru a elimina recesiunile şi a controla boom-ul economic.
Cartea a declanşat dezbateri încă de la publicare, iar acestea nu au luat sfârşit nici în prezent. Fiecare recesiune sau criză economică a fost însoţită de reevaluarea teoriilor lui Keynes.
Indiferent de dezvoltările ulterioare, Keynes şi cartea sa încă reprezintă punctul de cotitură către noua înţelegere a ştiinţei economiei. Nici o generaţie de economişti nu poate porni în carieră fără a aprofunda teoria keynesiana.
