Omilii la Nasterea Domnului

Mărturisind dualitatea firilor în unitatea inextricabilă a persoanei hristice, Omi­liile Sfântului Proclu deschid drumul problematicii hristologice chalcedoniene. Intuiţiile terminologice şi dogmatice exprimate aici vor constitui argumentele cele mai importante în Sinodul de la Efes (431) şi în cel de la Chalcedon (451). Omiliile la Naşterea Domnului fixează totodată cultul marial în temeiuri teologice şi hristologice, consacrând termenul de Theotokos ca atribut esenţial al Maicii Domnului, împotriva contestărilor iudaizante ale lui Nestorie. În acelaşi timp, ele mijlocesc sinteza celor două hristologii ale secolului al V‑lea, antiohiană şi chalcedoniană, într‑o lucrare de reconciliere unică în Istoria Bisericii.
„Soarele dreptăţii astăzi a răsărit şi a acoperit vechiul soare. Am fost slobozit din întuneric şi strălucirea aces­tor raze mă orbeşte; ziua a fost pentru mine din nou născută şi sunt cuprins de spaimă. Naşterea mă încântă şi ce­le ale sale mă tulbură. Văd răsărind un nou izvor şi trecând vechea gri­jă, am văzut că S‑a născut Prunc nou şi cerul că se pogoară să‑L slăvească.”