|
|
Scrieri filocalice uitate |
|
|
|
Traducere si studiu introductiv: diac. Ioan I. Ică jr Vastă antologie de texte mistice patristice şi bizantine, Filocalia Cuvioşilor Macarie al Corintului şi Nicodim Aghioritul, publicată la Veneţia în 1782, cuprindea doar o selecţie de scrieri duhovniceşti ale autorilor răsăriteni. Limitele acestei selecţii erau cele ale bibliotecilor şi manuscriselor la care au putut avea acces realizatorii ei în secolul XVIII. Astăzi cercetarea metodică a scos la iveală scrieri şi autori filocalici rămaşi necunoscuţi autorilor din 1782. Volumul de faţă restituie cititorului român interesat de literatura filocalică un prim grup reunind câteva nume şi opuscule uitate: cea de-a doua serie de capitole ale Cuviosului Ioan Carpathiul (sec. VI�"VII), o lucrare despre ierarhii şi o fascinantă cuvântare la Schimbarea la Faţă ale Cuviosului Grigorie Sinaitul (†1346), trei remarcabile exegeze la Iezechiel ale Sfântului Nicolae Cabasila (†1392), precum şi o scriere de capitole dogmatice despre fiinţa, energiile, lumina şi harismele dumnezeieşti şi o explicare a cuvintelor rugăciunii lui Iisus aparţinând Sfântului Marcu Eugenicul (†1445). Veritabile nestemate duhovniceşti, aceste texte întregesc fericit tabloul spiritualităţii răsăritene clasice cuprins în Filocalie.
Comentarii la Scrieri filocalice uitate
Deocamdata nu exista nici un comentariu la aceasta carte
|
Clientii care au cumparat Scrieri filocalice uitate, au mai cumparat:
|
|